Fereastra închisorii. Servesc Patria

Un dialog contondent cu un iubitor de festivităţi, fast şi poleială mi-a trimis în pana scrierii subiectul iubirii de patrie.

Îmi plac şi mie paradele militare şi onorarea publică a simbolurilor naţionale.
Dar făcute cu profesionalism şi devotament de armată, nu de măscărici de pe la poliţia naţio­nală sau tot soiul de hibrizi în uniforme dubioase.
Dar nu e suficient să defilezi, deşi se întâmplă chiar prea des şi cu prea mulţi politicieni de doi bani în primul rând.
Şi mai puţin cu oameni de stat, care sunt rari şi retraşi.
Cu prea mulţi popi, cu prea puţini eroi.
Patria ţi-o iubeşti cu adevărat prin exemplul personal şi sacrificiu.
Zilnic şi tăcut, substanţial şi durabil.
Prin proiectele pe care le gândeşti şi înfăptuieşti, astfel încât patria să-şi fortifice rădăcinile, nu doar coroana din văzul tuturor.
Prin felul în care o protejezi de nenorociţii care o rănesc sau îngenunchează cu otrava lor.
Vorbind cu glas tare atunci când trebuie, rugându-te în tăcere când ştii că Dumnezeu te ascultă.
Dând jertfă când are nevoie, mărturisind adevărul şi dreapta ei măsură chiar dacă eşti prigonit pentru asta.
Având-o adânc în inimă, tatuată pe interiorul atriilor şi în fiecare celulă, nu doar în vorbe goale.
Înţelegându-i inteligent nevoile, oferindu-i oxigen când duşmanii o sufocă.
Apărându-i munţii şi cerul su­blim, pădurile unice în lume.
Fiind camarad cu toţi cei care o fac să fie competitivă şi puternică.
Amintindu-le tuturor atunci când ai o izbândă mare că eşti român.
Servesc Patria! În felul meu.