Fereastra închisorii / România tăioasă

Există azi, în polemicile publice, tentaţia de a relativiza ipocrit dreapta măsură a legii, de a clama ca fiind excesiv de angoasantă, social vorbind, campania dură anticorupţie purtată de cei care trebuie să asigure, ultimativ, respiraţia unui stat sufocat de infecţia din propriile instituţii.

Malignitatea şi pericolul letal asociat derivă din lipsa atitudinilor de prevenţie şi de reacţie administrativă, în timp real şi util, care ar trebui să împiedice în mod sever infracţionalitatea incredibilă a gulerelor albe, fie că este de natură forestieră, funciară, imobiliară, retrocedatoare, investiţională, ori de orice alt fel.

Frica de consecinţele încălcării legii şi în general resorturile pavloviene condiţionate, fie că ne place sau nu, sunt cel mai consistent resort de ordine şi disciplină socială, îndeosebi în democraţiile de început, în care bunul simţ şi conştiinţa legii sunt timid reprezentate în tabloul relaţiilor comunitare.

Experienţa închisorii, în interiorul căreia am văzut multe dosare, personaje infracţionale şi tipologii criminologice, precum şi contextul lumii noastre de azi, îmi spun că doar represiunea judiciară dură şi consecventă mai poate salva obligaţia şi necesitatea de legalitate a oricărui stat puternic, de orientare vestică şi nordatlantică efectivă.

Suntem într-un punct de cotitură. Oamenii sunt cheia salvării de mediocritate şi corupţie. Din păcate, tradiţia publică poartă zeghea aceloraşi personaje dezgustătoare. Întunecaţii care nu demult tăiau cinic salariile şi pensiile oamenilor cinstiţi, timp în care spoliau mafiot bugetul de stat, azi ne povestesc neruşinat despre lumină şi progres. Alţii, scufundaţi în filonul postcomunist al aceleiaşi corupţii, nu se mai opresc din drumul către carceră. Sunt prea puţini oameni noi, necontestaţi şi fără istorii interpretabile, care să fie titularii unor decizii importante. Dacă nu se înţelege că e nevoie de figuri publice noi, generatoare de seriozitate, responsabilitate şi încredere nu vom avea speranţe suficiente de mai bine.

România de azi e tăioasă. E foarte important ca sabia legii să nu taie din greşeală vreun inocent. Dar, la fel de important e să nu scape nici un ticălos. Si mai important este ca procurorii anticorupţie să nu mai aibă atâta treabă pe viitor, fiindcă instituţiile de avanpost administrative îşi vor face treaba serios şi convingător, nelăsând mizeria să curgă spre ultimul prag de oprelişte: cel al justiţiei.