Fereastra închisorii. Restanţe istorice

Am urmărit un dialog între Vasile Bănescu şi istoricul Ioana Diaconescu, pe Trinitas TV.
O emisiune rară, cu un subiect mai preţios decât aurul.
Dar dureroasă, prin uitarea şi nesimţirea cu care este tratat cel mai mare subiect al istoriei românilor: rezistenţa anticomunistă.
Fie din munţi, fie din închisori şi lagăre de muncă.
Adevăratul tezaur al acestui popor, este îngropat pe zi ce trece tot mai departe de memoria istorică vie.
În continuare, copiii nu învaţă la şcoală despre acest martiraj de neînchipuit.
Nu sunt duşi nici la Sighet, nici la Memorialul Durerii, acolo unde se înghesuie însă vizitatorii străini.
Nu există o recunoştinţă şi pietate reală faţă de această perioadă cruntă, în care suferinţa cumplită, tortura şi asasinatul au devenit fapte cotidiene.
Nu mai vorbim de faptul că nu avem nici măcar un sfânt canonizat, o mare ruşine pentru biserica noastră.

Nu există o cultură a exemplarităţii umane şi patriotice, care nu va mai exista niciodată la măsura cerească de atunci.
Pe eroii din munţi, pe Ogoranu şi Arnăuţoiu, i-aţi uitat în munţi.
Pe Maniu l-aţi abandonat la Sighet.
Pe Gafencu l-aţi lăsat pe cruce la Târgu Ocna.
Nici măcar pe Arsenie Boca nu l-aţi făcut sfânt, deşi este demult în inimile oamenilor.
Doar nişte restanţe istorice?
Nu, nu…o eternă şi groaznică ruşine.
Oamenii aceia s-au jertfit pentru Cer, Adevăr şi Patrie.
Despre care Hristos vă va întreba la judecata aia mare, absolută şi definitivă.
În mod sigur, printre primele întrebări.
Poate chiar cea dintâi.