Fereastra închisorii. Predica faptei

Frumos a cuvântat azi părintele Andrei.
La predica de după liturghie.
Despre credința cea fără de mărturisire prin fapte.
La o primă vedere e plină biserica de credincioși.
Fără să-i mai pomenim pe cei care sunt atât de credincioși încât se roagă de acasă, fiind şi preoți şi enoriași la un loc.
Urmarea lui Hristos, facerea voii Maicii Domnului ne duce inexorabil la reperul cardinal al faptei.
Degeaba vom ști toate versetele biblice pe de rost şi vom împlini canoanele ca nimeni altcineva, dacă nu ni se frânge inima în fapta cea bună.
Pentru altul şi doar apoi pentru noi.
Dacă nu purtăm crucea suferinței cu nădejdea că astfel îl urmăm pe Mântuitorul nostru ce rost ar mai avea cuvintele înălțătoare despre El?
Sau de nu vom avea inima milostivă cu aproapele, la ce ne va folosi poleiala obiectelor de cult?
Să nu mai vorbim de iubirea de vrăjmași, căci acolo e treabă de sinaxar deja.
Cele două aripi cu care ne înălțăm la cer, rugăciunea şi fapta, trebuie să taie în același ritm văzduhul păcatelor.
Iar fapta bună poate fi mai ascuțită, mai tăioasă decât orice în războiul duhovnicesc nevăzut.
Să ne rugăm şi să facem bine.
Nimic complicat în a ajunge la bunul Dumnezeu.