Fereastra închisorii / Postul şi Rostul Adormirii Maicii Domnului

Cer lumină de la Dumnezeu să spun câteva cuvinte despre Maica Domnului şi postul închinat celei care este cheia mijlocirii dintre oameni şi Tatăl Ceresc. Şi care, cu certitudine, este ocrotitoarea vieţii multora, ale căror mărturii sunt puţin ştiute şi mult neştiute.

Călugării de la Athos şi de pretutindeni (de la Sfântul Siluan Athonitul la părintele Serafim Man de la Rohia), copiii aflaţi în suferinţă şi apoi ridicaţi din aceasta, toţi cei care au strigat după ajutor şi ocrotire sunt mai îndrituiţi ca mine să vorbească. Eu am avut parte de o viaţă liniştită şi uşoară, dar cu câteva momente de cumpănă, ca orice om. Şi atunci am simţit ce înseamnă răspunsul la rugăciunea către Născătoarea de Dumnezeu.

Cei care trufaş clamează că se înalţă singuri la Dumnezeu, că nu au nevoie de mijlocitori, precum Maica Domnului şi duhovnicii, sunt îmbătaţi de o sminteală a trufiei malignă şi insidioasă. Nimeni nu s-a mântuit prin sine însuşi, ci întotdeauna prin alţii. Asta e teologia pe care Hristos a coborât-o din ceruri şi a dăruit-o oamenilor prin moarte şi înviere.

Nu întâmplător, postul închinat Adormirii Maicii Domnului este un post scurt, intens şi întins în inima verii. Adică însorit, luminat, având o deschidere mare a zilei şi a sufletului. Dar şi provocator, deoarece oamenii îmbătaţi de lumescul vacanţelor uită sau îşi declară neputinţa în a aduce puţină de tot jertfă Maicii Domnului.

Nu ne cere decât două săptămâni de puţină rugăciune şi înfrânare. Noi ne facem că nu auzim.

Când ne e greu, noi îi cerem sănătate, fericire ori chiar viaţă. Ea, înţelegătoarea inimilor noastre căzute, răspunde întotdeauna şi mijloceşte la Dumnezeu pentru noi. Chiar şi pentru cei mai răi.

Rugaţi-vă la Maica Domnului. Un îndemn pentru voi şi deopotrivă pentru mine însumi. Rugaţi-vă pentru copiii din Siria, Libia, Israel şi Fâşia Gaza, Ucraina şi de peste tot unde e război, suferinţă grea şi lipsă de părinţi. Lor nu le-a mai rămas decât Maica Domnului.

Nouă, în continuare ne este prea bine şi nu vrem să ne dăm seama ce grozăvii trăiesc alţii. Şi din prea mult bine ne împroşcăm unii pe alţii ca nişte armăsari beţi.