Fereastra închisorii. Politica mare şi oamenii mici

Politica e un lucru necesar.
Şi foarte important pentru fiziologia unei democrații.
Desigur, nu este o arenă a virtuților şi nici un izvor pentru sinaxar.
Marea dilemă e ce se întâmplă în democrațiile consacrate din apus şi de peste ocean.
Care au dat, de-a lungul timpului, oameni veritabili de stat, cu adevărat făuritori de istorie mare.
Deşi ar trebui, nu avem încă pretenția ca în democrațiile imature să întâlnim oameni politici străluciți.
Problema este că aceștia au început să dispară din altă parte, de pe marile scene ale lumii.
Acolo unde avem impresia că se stabilește ora exactă a mapamondului şi viteza de rotație către binele planetar.
Se pare că a apărut un sindrom al sufocării.
Al inaccesibilității minților luminate în politica mare de peste tot.
A apărut o nouă ecuaţie de calcul, în care formula de rezultat este din ce în ce mai toxică.
Cu cât eşti mai instruit, responsabil şi onest cu atât șansele de ascendență şi calificare politică scad.
Competența politică nu are, repet, un profil al impecabilității morale.
Dar responsabilitate şi capacitatea de a conduce rămân constante imu­abile.
Şi tocmai aici apar derapaje majore şi alunecări întunecate.
Prea mulţi dintre cei care au soluţiile şi puterea de a le rula efectiv devin treptat doar spectatori, în cel mai bun caz comentatori.
Fiindcă sunt blocați să ajungă acolo unde le este locul, şi de unde ar putea să facă megapolitică valoroasă pentru omenire.
În nişte vremuri care devin tot mai tulburi şi de neînțeles.
Şi care au nevoie de conducători vizionari, chiar apostolici, la cârma corabiei universale.
Periculos
Foarte periculos.
Să nu devină letal.
Pentru o omenire tot mai îndepărtată de Dumnezeu.
Adică de însuşi, preabunul şi singurul stăpân al ei.