Fereastra închisorii. Politica ca o lichea

Politica nu a fost niciodată fată mare. Dar parcă nici aşa curvă ca amu.
Nicăieri în lume scena politică nu se confundă cu sinaxarul.
Însă mai vezi anvergură, mai dai de oameni de stat.
Regalitatea am pierdut-o, istoric vorbind. Şi o dată cu ea şansa de a avea blazon şi eleganţă în treburile ţării. Ne-am abandonat singurul filon de lume bună euro­peană care ne mai putea salva.
Am preferat relativitatea, balca­nismul şi minerii.
Intelectualii au luat bătaie şi rând pe rând au părăsit dezgustaţi politica.
De fapt, forţaţi. E adevărat, unii din laşitate şi comoditate.
Elocvent e doar să rememorezi cine a condus educaţia acestei ţări. În afară de sclipitorul Mircea Miclea şi încă vreo doi dascăli adevăraţi, te apucă deznădejdea metafizică.
Acum, că a început campania electo­rală pe la locale, senzaţia e ciudată.
În mijlocul perspectivei nu e comunitatea şi dezvoltarea ei, ci doar un coteţ politic. Plin cu bani publici şi interese murdare.
Şi cu prea mulţi găinari, de o parte şi de alta, candidaţi şi alegători deopotrivă.
Bineînţeles sunt şi excepţii. Rare şi fără multe şanse de a face din noapte ziuă.
Calitatea primarilor şi îndeosebi a consilierilor e fantastic de joasă, mai ales în comunităţile mici.
La fel şi a multor alegători, după incredibila şi mizerabila gândire românească: lasă domnule să fure şi el puţin că a făcut multe.
Am cunoscuţi care au înjurat ani la rândul un personaj politic infect şi brusc acesta a devenit idolul lor peste noapte.
Ştiu dascăli care susţin analfabeţii, care fac campanie pentru retardul cognitiv şi moral.

Văd indivizi care s-au scuipat ani întregi în văzul tuturor şi acum construiesc duioşi alianţe.
Şi multe, multe altele.
Să nu îmi spuneţi că am exagerat cu coteţul.
Nu pot şi nu e loc aici să vă scriu tot ce ştiu.
Comunităţile locale sunt sufocate de lichele. De găinari. De impostori.
Şi de lipsa de reacţie a cetăţenilor.
Prea puţin curaj, fugă de luptă civică, conştiinţe vândute pe doi arginţi.
Şi vă spun să nu îmi mai daţi mesaje să nu mai scriu şi să nu mă mai ameninţaţi subtil. Libertatea de exprimare e sfântă. O să scriu şi mai mult.
Nu de alta, dar îmi citeşte editorialul Ioan Gavrilă Ogoranu. În fiecare săptămână. Mi-a zis că-i place mult şi asta e totul pentru mine.
Mă mai întâlnesc cu el în munţi. Acolo nu vezi lichele. Doar licheni. Îs faini de tot.