Fereastra închisorii. Pietrele Şoimului şi Drumul Cătanelor

Sfârşit de aprilie, anul trecut.
Cu doar câteva zile înainte de o mare nenorocire.
La insistențele mele, oarecum ciudate prin intempestivitatea lor, plec împreună cu soția pe Pietrele Șoimului.
O zi diafană, de primăvară însorită.
Doar noi doi şi o linişte adâncă.
Ajungem sus, pe stâncăriile inegalabile de acolo.
Privirea mi se pierde spre pădurea fermecată ce acoperă Pietrele Șoimului.
Stau mut şi blocat, cu ochii pier­duți în adâncul codrului.
Văzând că nu mă dezmeticesc, soția mă întreabă ce-i cu mine.
Răspund: cred că aş înnebuni dacă s-ar întâmpla ceva cu locul ăsta.
Peste câteva zile ardea îngrozitor şi doar o ploaie torenţială de la Dumnezeu ne-a ajutat să putem opri focul înainte de a pustii totul.
Am stat două zile, cu pietre încinse şi lemne aprinse zburând pe lângă capul meu, într-o agonie teribilă a deznădejdii şi salvării.
Am reuşit atunci, împreună cu puţinii iubitori de natură prezenţi pe frontul acela crâncen şi epuizant, să limităm incendiul şi să oferim o nouă şansă acelui tărâm fabulos.
Celei mai dragi păduri a copilăriei şi adolescenţei, unde mă uitam noaptea la stele şi dormeam singur în peşteri.
Duminica trecută, m-am ridicat fără motiv din pat şi m-am echipat de munte. Nu înţelegeam de ce, doar simţeam o chemare foarte puternică. Mă simţeam, inexplicabil, foarte rău.
Tot soţia m-a întrebat unde plec aşa brusc.
Răspund scurt şi îngrijorat: pe Drumul Cătanelor.
Un drum istoric, de o frumuseţe rară.
De secole, străbătut la pas de iubitorii muntelui.
Iconic pentru căvnicarii şi montaniarzii care doreau să admire Pietrele Şoimului şi să ajungă frumos pe Mogoşa.
În acea zi, de 3 octombrie 2021,
l-am găsit măcelărit şi devastat de un excavator uriaş, monstruos, care pentru a ajunge acolo a distrus şi o pajişte alpină, cândva superbă.
Natura binecuvântată de acolo a fost agresată într-un mod îngrozitor.
Desigur, pentru a goli pădurea de lemne, într-un mod lipsit de dreaptă măsură.
Desigur, fără respectarea deplină a legii şi protejarea naturii.
Desigur, pângăritorii de lucruri sfinte merg duminica la biserică.
Uitând că nu demult, chiar în apropierea acelui loc, hămeseala lor de a deschide sălbatic drumuri rănitoare în codru a ucis un tânăr şi amărât excavatorist.
Strivit de un copac, dar de fapt de iresponsabilitatea şi aviditatea mai marilor unui composesorat.
Nimeni nu zice să nu exploataţi ce e de exploatat. Dar responsabil, corect şi mai ales în aşa fel încât să poată exista regenerare, nu prin distrugere de cărări de munte legendare.
Ştiu, pădurea de acolo e a voastră. Pe hârtie.
Voi nu vedeţi în Ea decât lemnele şi banii.
Eu o iubesc aşa de mult încât o aud când mă strigă. Şi atunci, când a ars, şi acum când aţi mutilat-o.
Eu văd dumnezeirea ei, frumuseţea ei absolută.
Şi încă ceva, de la un duh de acolo: cu lemnele alea vă puteţi încălzi într-un singur loc.