Fereastra închisorii. Pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea

Spunea minunat, într-o meditaţie despre mânie, Sfântul Ioan Scă­rarul.
Bineînţeles, nu e vorba şi nu se aplică în justiţie.
Decât pe la înţelegerile dintre părţi, permise de lege.
Este vorba, aici, de înălţimea su­perioară a păcii în raport cu dreptatea, în existenţa noastră creştină.
În devenirea noastră ontologică, în urmarea lui Hristos.
Şi cel mai mult şi adânc, în interacţiunea cu semenii noştri.
Degeaba ai dreptate, chiar infinită dreptate, într-un conflict cu un om apropiat.
Dacă nu te vei urca în smerenie, mai înţelept fiind ca el, el nu va coborî în pace.
Iar, de multe ori doar pacea aduce linişte şi limpezime în viaţă.
Şi uite aşa poţi să-l laşi pe respectivul în plata Domnului.
Sau a karmei, a roţii care se învârte, sau oricum vrei tu.
Căutarea obsesivă a dreptăţii, în raporturile existenţiale cu oamenii, aduce suferinţă şi chiar apropierea morţii.
Şi până la urmă, nu toţi merită un război pentru dreptate.
Una este să te opui unui monstru precum comunismul şi să mori pentru o dreptate sfântă, în închi­sori grele sau în munţi viscoliţi.
Iar alta este să-ţi răstigneşti aproa­pele pentru vina de a nu îţi oferi dreptatea pe care o ai cu certitudine, dar orgoliul celuilalt de doi bani îi sufocă acceptarea şi mărturisirea ei către tine.
Care la rândul tău, faci acelaşi lucru cu alţii.
Doamne ajută!
Să fie dreptate în lucrurile mari.
Şi pace în toate.