Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Fereastra închisorii / Pace şi intelligence în lumea de mâine
În cea mai apropiată contemporaneitate, şeful serviciului intern de informaţii ne propune reflecţii, deopotrivă sugestive şi pertinente, despre înlocuirea cortinei de fier cu o cortină de ceaţă.
Se pare că dilemele şi impredictibilitatea pe termen mediu şi lung au devenit pietrele unghiulare ale lumii de azi. Iar interogaţiile despre pace au trecut în avanposturile dreptăţii.
Aburii alienării individuale şi fermenţii sociali supraexpuşi de crizele economice şi identitare, nuanţele multidimensionale şi neprofilate explicit ale polilor de putere, rotundurile certitudinii care devin silenţios unghiurile ascuţite ale pericolelor asimetrice, generează convulsii şi repoziţionări substanţiale de tactică politică.
Comunicarea a devenit, tehnologic vorbind, extrem de facilă şi întâmplată în timp real, dar paradoxal înţelegerea şi acordul reciproc între partenerii de dialog sunt tot mai congestionate, contaminate de riscuri, frecvent chiar absente.
Condiţii în care inteligenţa şi adaptabilitatea vor fi, volens nolens, mai relevante decât patternurile instituţionale şi sociale consacrate. Sigur, valorile democratice vor rămâne perene, dar ponderate tot mai substanţial de calcule de oportunitate, filtrate de matematica resurselor, modelate de eficacitatea geostrategică. Toate însă cu scopul prezervării stabilităţii şi păcii. Fiindcă conflictele şi războaiele vor fi din ce în ce mai devastatoare pentru toate părţile implicate.
Angajamentul nostru statal faţă de paradigma europeană şi nordatlantică, dincolo de declaraţiile oficiale, va avea tot mai multă nevoie de un intelligence competitiv şi implicat substanţial în fundamentarea deciziilor. Din fericire, evoluţia românească din această arenă tăcută, dar de referinţă pentru lumea modernă, a fost una apreciabilă. E dificil să porneşti de la o zestre instituţională şi imagologică precum cea a vechii Securităţi şi să ajungi la reala performanţă a evaluării semnificativ pozitive, interne şi externe. Evaluare obiectivată în percepţia pozitivă şi încrederea asociată a cetăţenilor simpli, în contribuţia dovedită la eforturile vitale anticorupţie şi prezervarea siguranţei naţionale, precum şi în realitatea interconectării cu marile agenţii de resort, relevată în parteneriate solide.
Activitatea de intelligence se desfăşoară în împrejurările în care, asemenea monahilor, nu îţi este permis să-ţi clamezi limpede virtuţile şi contribuţia la binele lumii. Asemănările dintre lumea intelligence-ului şi cea mănăstirească, parcă de negăsit la prima vedere, ţin de vieţuirea tăcută, adesea neştiută, dar orientată spre binele oamenilor.
Şi sugerează că aparenţele îndepărtării dintre două entităţi, zone, lumi, sau orice ar fi ele la modul general, nu sunt altceva decât semnele intercondiţionării lor.
Rugăciunea şi fapta pentru pace sunt azi încercările mari ale lumii. Cel care vrea pacea trebuie să fie cu un pas înaintea celui ce vrea războiul. Şi în cele sfinte şi în cele pământeşti. Adică şi în cele ale înţelepciunii şi în cele ale inteligenţei subtile.