Fereastra închisorii / Omul lui Dumnezeu

ÎnaltPreasfinţitul ori monahul Justinian nu are nevoie de nici un laudatio, dar voi încerca câteva cuvinte simple despre lumea pe care o simbolizează cu o putere şi limpezime nepământească.

În primul rând îmi amintesc cum, cu puţini ani în urmă, în Săptămâna Patimilor, a venit la închisoare. Cuvintele lui din biserică păreau picurate din Cer. Când aspru şi tăios, imediat blând şi iertător, dar întotdeauna Dumnezeiesc. La sfârşit, toţi cei din biserică, deopotrivă deţinuţi şi slujitori ai închisorii, plângeau precum copii când îşi revăd părinţii după îndelung şi sfâşietor timp. Cu neputinţă de cuprins în cuvinte.

Apoi mă gândesc la curajul lui aproape nemărginit. Fie când era singur în rugăciune şi jertfă, în zile şi nopţi grele, în tainica Rohie din care fuseseră alungaţi toţi monahii de către comunismul criminal, dar cu neputinţă şi Duhul cel veşnic, fie când susţinea incisiv memoria sinaxarică a foştilor deţinuţi politici şi necesitatea canonizării lor. Într-o lume care tace vinovat pe acest subiect capital, dar sporovăieşte preţios pe altele frivole.

Întâlnirile directe cu acest monah simplu şi îndumnezeit îmi lăsau aceeaşi senzaţie ca cele cu Părintele Arsenie Papacioc din ultima parte a vieţii sale. Ceva dincolo de umanul obişnuit, puţină prezenţă trupească, multă şi adâncă putere a ochilor şi cuvintelor.

Când am avut o cumpănă în viaţă mi-a transmis să fiu liniştit că Maica Domnului e cu mine. Adică advocata me cum fabulos o numea Părintele Serafim Man. Alt monah rar şi înalt de tot. Şi mi-a completat ÎnaltPreasfinţitul: răbdare, răbdare, răbdare… Exact aşa a fost, nici mai mult nici mai puţin, nici un pas în stânga sau în dreapta. Întotdeauna am avut răspuns de dragoste şi protecţie de la Maica Domnului. Cu răbdare şi rugăciune plânsă.

Iar ce a rostit zilele trecute: „atunci când voi ajunge în faţa lui Dumnezeu voi face ceea ce am făcut pe pământ. Mă voi ruga cu îndrăzneală, cu obrăznicie, cu neruşinare, iartă-i pe toţi fraţii mei, ori lasă-mă şi pe mine cu ei în iad”, ţine deja de preliminariile sfinţeniei. Pe filonul şi măsura greu de atins a Sfântului Siluan Athonitul. De care aceste cuvinte sunt vrednice.

Roagă-te pentru noi, episcopul nostru cel drag. Oriunde eşti, oriunde vei fi. Vremelnic în Iad spre mântuirea noastră, veşnic în Rai.