Fereastra închisorii. Oameni şi urşi

Ursul a devenit o problemă naţio­nală.
Fugărit din lumea lui sălbatică, coborât printre oameni.
De ce?
Din cauza degradării speciei umane.
Care, în actul ei suicidal cel mai amar, a făcut de nelocuit pădurile şi munţii.
Pe de altă parte, în curând, vreo mare minte democratică şi pe invers calibrată ne va spune că-i musai să convieţuim cu urşii.
Adică să-i tolerăm în grajdurile şi chiar în casele noastre.
Am ajuns să-i plângem mai mult decât pe oameni, într-o ipocrizie şi isterie fără măsură. Probabil trebuie să ne obişnuim că omoară oameni nevinovaţi, nu pe cine ce ştie ce braconier crud şi îmbuibat.
Şi că dau buzna prin oraşe, luând-o mereu înaintea gunoierilor.
Nu contează nici că numărul lor este atât de mare, încât nu mai încap în pădure şi debalansează alte echilibre ecologice.
Migraţia asta dinspre sălbăticie spre civilizaţie spune multe.
De fapt, metaforic vorbind e chiar invers.
Dinspre civilizaţia suavă şi na­turală a pădurii spre sălbăticia teh­no­logizată şi dezaxată a omenirii.
Poate că o soluţie pentru specia noastră ar fi ca oamenii să revină în pădure, lăsând locul urşilor în lume.
Iată că natura rănită şi batjocorită a ajuns să ne trimită şi urşii din pădure.
Pe lângă ploi delirante şi vânturi apocaliptice.
Desigur, oamenii nu înţeleg decât că trebuie să se apere de urşi.
Cu puşca, nu ţinându-i acolo unde le este locul, în pădure.
Problema e că şi bieţii urşi s-au schimonosit.
Am trăit toată viaţa mea în munţi, iar urşii pe care i-am întâlnit s-au comportat normal.
Acum sunt obraznici, nepăsători, dar şi imprevizibili criminali.
Urbanizaţi, şi-au pervertit instinc­tele, precum oamenii.
Profanarea naturii se va întoarce mereu împotriva noastră.
E cea mai periculoasă şi hidoasă karmă.
Să vedeţi când o vor lua munţii la vale.
Şi însăşi lumea, în întregul ei.