Fereastra închisorii / Nu-i făcută neştiută

Înţelepciunea populară, simplă în formă, chirurgicală în fond şi eternă în valabilitate, ne spune biblic de adevărat, în cazul în care vrem să auzim, că orice am face pe pământul acesta vremelnic al vieţuirii noastre se va cunoaşte până la urmă cu vârf şi îndesat.

Cine îşi face iluzii că poate produce o nemernicie, îndreptată împotriva legii celei omeneşti ori celei cereşti, şi nu îşi va primi răsplata cuvenită, mai devreme sau mai târziu, se înşeală în modul cel mai nătâng cu putinţă.

Din nefericire, patologia morală individuală este foarte prolifică în acest sens, iar ziua socotelii în faţa justiţiei îi transformă pe subiecţii în cauză în nişte făpturi schimonosite în tot felul de explicaţii şi disperări defensive de prost gust, asemenea profilului lor public, prea bine ştiut de poporul cel numeros şi îndelung răbdător.

Poate frica de vinovăţia cea judiciară, cumplit de imediată şi îndepărtătoare de opulenţa şi aroganţa gloriei din vremurile lor cele bune, dar de fapt atât de strâmbe şi înşelătoare, le adoarme frica de cea mai înfiorătoare temniţă: cea a îndepărtării de Dumnezeu.

Dumnezeu ne spune că trebuie să rămânem simpli şi cinstiţi, ei au ales să fie complicaţi şi corupţi. Mai mult, chiar lacomi şi nesătui, cu bindeurile (tot o vorbă populară!) mereu pregătite să înghită tot ce nu li se cuvine. Îndeosebi banii publici, ai noştri ai tuturor, neştiind că odată cu drepturile litigioase au cumpărat şi păcatele vânzătorilor. Păcate grele, care acum îşi strigă spovedania în mijlocul străzii.

Bogăţia nu e o pricină de nemântuire, dar poate fi o mare poticneală dacă nu e curată şi  îşi pierde vocaţia filantropică. Cei săraci şi amărâţi trebuie mângâiaţi de cei bogaţi şi aparent fericiţi. E o mică jertfă, pe care toţi bogaţii îmbunătăţiţi în ale credinţei o înţeleg şi o practică cu modestie.

La noi, prea mulţi dintre bogaţi sug sângele public, ba se dau şi la măduva statului. După ce lipitorile primesc mandatele cuvenite, le cheamă şi pe celelalte cu ele, după gratii, pentru a nu le lăsa să se îngraşe, în absenţa lor, din piaţa fărădelegii.