Fereastra închisorii / Moldova

Drumurile unui sfârşit de săptămână ne duc la Iaşi. Deşi am văzut pe îndelete şi repetat aproape toată ţara, la Iaşi nu fusesem niciodată. Din nefericire, prin Borşa – Iacobeni nu se poate circula omeneşte, drumul fiind unul din cele mai distruse, în ciuda faptului că zona este inegalabilă.

Lăsat într-o paragină oribilă de multă vreme, blestemul acestui drum veşnic abandonat contrastează cu priveliştile din jur, făurite din cele mai bune aluaturi ale Cerului. Zările sale de o parte şi de alta, create de Dumnezeu şi aflate în avanpostul montan al Bucovinei, sunt uluitoare, dar drumul cel făcut de om prin mijlocul lor e urât ca un păcat.

Aşa că mergem prin Bistriţa şi apoi ne prelingem pe plaiurile liniştite ale Tihuţei. Ondulaţia dealurilor şi munţilor este ireală. La stânga zărim în depărtare Munţii Rodnei. Încă înzăpeziţi, cu vârful Ineu levitând prismatic şi semeţ printre nori, jinduim din maşină după vremurile în care îl băteam la pas. Ne închipuim cu dor că Lacul Lala este tot acolo, sub verticala alpină de piatră a vârfului. Poate că încă îngheţat, poate că nu.

Apropiindu-ne de Vatra Dornei, deviem puţin de la traseul clasic şi coborând pe legendara Vale a Bistriţei, o cotim alpin din Chiril spre proaspătul TransRarău, care străbate pieziş masivul pustnicilor, cu coborâre la Pojorâta, tocmai înainte de Câmpulung Moldovenesc. Traseul e frumos şi te scoate sus în golul alpin, de unde poţi admira Pietrele Doamnei, ultimele şi albele înălţimi ale Rarăului.

Distinse şi înconjurate de brazi, e limpede că numele lor nu e întâmplător.

Ajungem la Iaşi şi timp de o zi ne învârtim fericiţi între biserici vechi, tei şi fabulosul Palat al Culturii, renovat recent şi care este, indubitabil, una din fascinaţiile arhitecturale ale României. Ne îndulcim cu o cafea adevărată şi un suc natural de portocale pe o terasă, de unde ne uităm fermecaţi la peisagistica excepţională din jurul Palatului Culturii.

Mergem şi la nuntă, de un bun gust rar şi cu doi miri frumoşi, astfel că a doua zi plecăm încântaţi de la Iaşi, cu dorinţa certă a revenirii.