Fereastra închisorii / Mirare pierdută …o declarăm nulă

O simplă privire aruncată spre ecranul unui televizor ori în nesfârşirea internetului ne dă senzaţia că trăim, câteodată, alături de o colonie de bandiţi. Din care zboară, spre hăurile nesăturării de arginţi, porumbeii negri ar unor suflete desfigurate de hămeseală, parvenitism şi iresponsabilitate.

Măsurile normalului parcă au dispărut, iar mirarea nu mai are loc în acest peisaj impregnat de un cancer care a metastazat aproape în tot corpul social. Nu ne mai miră nimic, acceptăm că orice e posibil, dincolo de faptul că prin referatele procurorilor anticorupţie sunt aşternute lucruri care altădată erau considerate halucinante şi de neînţeles de către un om normal, iar azi au devenit realităţi banale, curente sau chiar previzibile. Nu ne mai aşteptăm decât că există un tun şi mai grozav din banii publici faţă de cel de ieri.

Dispariţia mirării, a măsurii, a cuviinţei fireşti a lucrurilor de această natură e mai malignă decât credem, fiindcă loveşte adânc în echilibre sociale vitale. Probabil, o să avem în curând flagrante în peşteri, cu speologi corupţi ori pe fundul mării, cu scafandrii mituiţi. Nu ne mai uimeşte nimic, nu mai există aproape nici o frontieră de netrecut.

Corupţia pare că ajunge în cele mai îndepărtate şi inaccesibile, până deunăzi, fortăreţe.

Auzeam o avocată blondă cum grăia ironică şi destinsă cum că este stupefiată că cea pe care o apără, care de altfel trebuia să fie un garant de integritate, a fost reţinută şi se propune arestarea preventivă pentru „doar 17000 Euro”. Cucoana respectivă ar trebui să ştie că nonşalanţa cu care se discută azi de astfel de sume, aruncându-le în derizoriu judiciar, reprezintă cea mai abjectă formă de dispreţ a interesului public şi sănătăţii sociale. Pentru majoritatea concetăţenilor noştri, o astfel de sumă este una semnificativă, putând reprezenta un credit bancar pe care îl plătesc, cu muncă grea, o viaţă întreagă.

Corupţia aduce, pe lângă mizeria ei clasică de fond, şi pericole asimetrice şi subtile: naturalizarea şi banalizarea ei, iar efectele scontate şi urmărite de creatorii ori avocaţii ei sunt pe măsură: reacţie judiciară diminuată şi diluată, bagatelizare socială, indiferenţă individuală. Dacă în ceea ce priveşte reacţia structurilor instituţionale anticorupţie nu avem temeri, la nivelul percepţiei individuale trebuie să punem lemne pe foc. Dacă individul ajunge indiferent ori scârbit şi nu mai reacţionează sănătos, creştem riscurile şi presiunea pe cei care se ocupă cu lupta efectivă împotriva corupţiei.

Ori, asta nu e corect. Datoria fiecăruia e una de atitudine. Altfel nu vom scăpa de lucrurile pe care clamăm că le detestăm.