Fereastra închisorii / Microhidrocentralele din munţi strivesc corola de minuni a lumii

După crimele cele aproape de neiertat ce ţin de fiinţa umană (dar Dumnezeu în bunătatea sa nemărginită lasă loc de mântuire chiar şi aici), cele ecologice le urmează în gravitate şi deseori în ireversibilitate. Dar nu şi în pedepsele asociate.

Ceea ce a creat Dumnezeu spre bucuria tuturor, spre echilibrul şi firescul lumii, unii oamenii ignoră sau distrug fără a cere nici măcar iertare. Fiindcă tot alţi oameni le permit.Subiectul agresiunii umane asupra naturii este vechi, dezbătut în exces cu ipocrizie abundentă, dar mai puţin urmat de restabilirea echilibrului tainic dintre cele două creaţii divine.

Dintre care una arogantă şi posesivă, iar cealaltă tăcută şi răbdătoare. Deşi cea din urmă dăruieşte viaţă şi bunăstare celei dintâi, cea dintâi răspunde cu laşitatea celui mai puternic. Pentru puţină vreme însă. Omul nu se luptă cu natura (aşa cum infatuat sună sloganurile comuniste ori unele postmoderne), ci trebuie să se închine acesteia. Minimal să o respecte. Dacă nu poate, fiindcă măsura propriei condiţii nu îi permite, măcar să zacă departe de ea, scufundat în lumile alienate ale asfaltului şi mall-urilor.

Un exemplu de murdărire iresponsabilă a naturii, sub umbrela mincinoasă a energiei verzi, nerespectând standardele legale şi îndeosebi balanţele delicate ale ecosistemului, sunt microhidrocentralele. Care au invadat văile munţilor, stâlcindu-le hidos armonia şi avându-şi rădăcina în slăbiciunea sau mafiotismul unor funcţionari publici care nu sunt slujitori ai statului, ci ai unor şmecheri care au văzut natura doar de după hublourile superizolatoare ale maşinilor de lux.

După ce au distrus cursuri de apă legendare prin frumuseţea lor, din Făgăraş şi Retezat până în Apuseni, acest lup tehnologic îmbrăcat în haină de miel ecologic şi-a făcut hulpav apariţia şi în Maramureş, distrugând zone montane altădată încântătoare, acum invadate de ţevi industriale, gunoaie, dâmburi haotice şi noroi.

Săptămânile trecute citeam într-o gazetă locală că şi Valea Strâmbului Băiuţ e sortită aceleaşi nenorociri. O vale inegalabilă prin frumuseţea sa uluitoare, aflată într-un areal de păduri virgine şi faună unică în Europa. Dacă cineva a avizat sau aprobat un astfel de proiect trebuie să răspundă imediat. Moral, în faţa comunităţii, şi judiciar, în faţa legii. Iar acel proiect să fie blocat definitiv.

Cred că ar fi necesar ca instituţiile anticorupţie de forţă să integreze în structura lor şi o componentă dedicată luptei împotriva ilegalităţilor ce afectează major mediul şi dreptul nostru la o viaţă curată.

Dacă vom asista pasivi la jumătăţile de măsură şi pseudoatitudinile livrate cinic de tot soiul de agenţii avizatoare, de instituţii administrative mărunte şi crispate în reacţia lor, curând va fi târziu, iar sălbaticii profitului îşi vor continua liniştiţi pângărirea apei şi pădurii.

Cu alte cuvinte, cred că pe lângă educaţie, simpozioane şi rugăciuni, e nevoie de justiţie. Însă aceasta are nevoie de atitudinea şi reacţia fiecăruia dintre noi.Sau poate nu ne dăm seama ce tezaur ne este distrus, fiindcă noi tăcem. Cel mult ne lamentăm.