Fereastra închisorii. Mai uşor se renunţă la pâine decât la un cuvânt

O vorbă atribuită lui Emil Cioran.
Mare de tot.
După cum e şi autorul ei, fie că a spus-o fie că nu.

Impregnat de fabulosul Răşinari şi de strălucitorul Paris, filosoful nostru a fost un  maestru desăvârşit al cuvintelor.
Cuvinte care pot fi mai vitale decât pâinea.
Desigur nu pentru oricine.
Doar pentru cei ce le preţuiesc peste materie.
Dincolo de lumea văzută.
Pentru cei pe care-i satură atunci când flămânzesc sufleteşte mai mult decât trupeşte.
Un singur cuvânt poate tăia mai ascuţit decât o sabie.
Sau mângâia mai mult decât cea mai strânsă îmbrăţişare.
Puterea cuvintelor e mai tare de­cât cea a pietrelor.
Iar subtilitatea lor precum a unui peisaj alpin de toamnă.
Cu vorbele nu e de joacă.
Decât când chiar ne jucăm.
Ele pot condamna sau salva.
Sfâşia sau alina.
Vindeca sau otrăvi.
Mântui sau pierde pentru veşnicie.
Esenţial, Sfânta Scriptură ne spune totul.
La început a fost Cuvântul.
Şi la sfârşit va fi tot El.