Fereastra închisorii / Mai multe lumi într-o singură lume

Câteodată mă gândesc la diferenţa de trăire şi de lumi ce există între oameni.

În timp ce noi stăm seara captivi în faţa televizorului, cel dintâiul furnizor de îndobitocire ori ne pierdem vremea cu lucruri mărunte, călugării din munţi, din schituri depărtate de lume, se roagă la lumina lumânării. În taină, în înfrânarea trupului, în vorbe puţine, spre mântuirea noastră. E la fel de adevărat că alţii sunt atât de încercaţi de drumul monahal, încât sunt până la urmă biruiţi de ispitele lumii. Ori răpuşi tocmai de poticnelile oamenilor care vin la ei împovăraţi, spre spovedania sufletului.

Pe când era un simplu mujic rus în lume, Simeon, nimeni altul decât viitorul Sfânt Siluan Athonitul, bând rachiu cu prietenii la crâşmă în miezul nopţii, amăgit de veselii muzicale şi bahice, cade brusc pe gânduri. Văzându-l îngândurat şi parcă desprins de lume prietenii de pahar îl întreabă insistent ce se întâmplă cu el. Răspunde sincer că se gândeşte, tocmai atunci, la diferenţa dintre ei, cei care trăiesc în desfrâul bodegii pe de o parte şi călugării de la Sfântul Munte, nevoitori în post şi rugăciune, pe de altă parte.

Şi sfâşietor, pentru inima celui care avea să devină sfânt adevărat, conştiinţa faptului că, de deasupra tuturor, Dumnezeu îi priveşte pe toţi. În lumile lor atât de diferite.

Acelaşi viitor sfânt visează într-o noapte că un şarpe îi intră pe gură şi i se prelinge pe gât în jos, provocându-i o greaţă teribilă. Imediat îi apare în vis Maica Domnului, care cu iubire şi tristeţe deopotrivă îi spune că trăieşte aceiaşi silă când vede păcatele lui. De atunci totul se schimbă pentru tânărul rus. O lume moare, alta se naşte pentru el.

În lumile celor care trăiesc simplu, tradiţional, fie că sunt simpli ţărani de la câmpie fie că sunt ciobani la stânele din înaltul munţilor, nu există decât eternitate. Apa, pământul, focul, lumina soarelui, taina nopţii, stelele, pădurea, iarba ori muntele sunt aproape şi fac parte cu adevărat din viaţa lor. La fel, rugăciunea şi fapta bună.

Oare noi suntem în stare să ne gândim mulţumind, măcar câteodată, la lumile cele adevărate şi drepte, bineplăcute lui Dumnezeu, pentru lumina cărora mai sunt îngăduite lumile noastre, cele pline de nimicuri şi întunericuri?