Fereastra închisorii. Mai aveţi nevoie de noi?

Am văzut, în zilele astea de plumb, cum o nespălată pe obraz dar bine spălată pe creier, urla din toţi bojocii că acum e momentul să se taie pensiile speciale.
Şi bineînţeles că nu făcea vorbire de adevăraţi paraziţi care zac inert pe banii statului, ci se referea direct şi cu un tupeu slinos exact la militari, poliţişti, pompieri şi aşa mai departe.

Spre stupoarea mea, mulţi oameni inteligenţi şi chiar remarcabili,
s-au grăbit să-i cânte în strună.
Drept dovadă că degeaba eşti o viaţă întreagă normal, dacă o clipă eşti pe invers.
Dânsa, fiind oaie din punct de vedere cognitiv, nu poate observa că pe frontul acesta cumplit al războiului cu nebunia virală, au rămas în prima linie tocmai aceşti oameni şi medicii.
Fiindcă cucuoana e şi morsă din perspectivă emoţională nu distinge între flecăreală şi sacrificiu, între individualism şi jertfa pentru altul.

După cum nu înţelege, fiindcă probabil e doar jumătate om, că noi suntem mobilizaţi total, că ne facem datoria pentru alţii, în timp ce lăsăm garda jos pentru noi şi familia noastră.
Mai mult, făptura în cauză nu ştie şi nici nu vrea despre faptul că un director de penitenciar, cu o responsabilitate uriaşă, are salariul mai mic decât un şefuleţ de la penibila poliţie locală sau de pe la o primărie furăcioasă.
Să nu mai vorbim de bravii mei colegi de pe secţiile de deţinere sau de la escortare, care zi de zi, noapte de noapte, îşi fac meseria în condiţii extrem de dure.
Desigur, duamna aia degrabă vărsă­toare de sânge special, şi-ar face nevoile pe dânsa doar dacă ar trece de poarta unei închisori.
Iertaţi-mi abordarea, dar chiar
m-am săturat.
Şi acum întrebarea: mai aveţi nevoie de noi?
Dacă da, aveţi grijă de noi măcar un sfert din cât avem noi grijă de voi.
Dacă nu, înseamnă că atunci când vă vor căuta lucrurile îngrozitoare ale vieţii, veţi fi singuri în propria laşitate, slăbiciune şi nerecu­noştinţă.

Din fericire pentru voi, noi avem o mare şi eternă problemă: chiar dacă voi nu ne veţi chema în ajutor noi totuşi vom veni să vă salvăm cu forţa.
Fiindcă aşa suntem noi. Nişte tipi absolut normali. Nu speciali.