Fereastra închisorii / Liturghie la Breb

E mijloc încins de august şi e sărbătoare mare. Adormirea Maicii Domnului sau Sfântă Mărie Mare cum se zice neaoş în popor.
De dimineaţă auzeam la radio cât de multă lume se află în pelerinaj la mânăstirile tradiţionale sau la cele care poartă acest hram.
Oriunde m-aş fi dus aş fi fost nevoit să mă amestec în mulţimi mari, acolo unde adesea se iscă gălăgie şi foială, lucrurile pe care încerc să le evit cel mai mult. Îndeosebi când e vorba de serviciul divin.
Să mă iertaţi dacă judec cu păcat, dar câteodată acolo unde e mai multă lume slăbeşte taina credinţei.
Fiind mai sălbatic din fire m-am tot gândit unde aş putea să mă fericesc cu o liturghie liniştită, cu văzduhuri duhovniceşti limpezi.
Trecând pe la biserica noastră din Cavnic, unde slujeşte un preot deosebit, am şi văzut în uşa bisericii, acolo unde obişnuiesc să stau, mai mulţi clevetitori.
Gândul cel bun a fost să mă duc în Maramureşul ancestral. După prefaţa montană excepţională a Gutinului am ajuns la biserica nouă din Breb.
Lume puţină, îmbrăcată în costume populare fabuloase, linişte şi o liturghie care curgea simplu şi etern.
M-am bucurat să văd mulţi tineri, înveşmântaţi tradiţional, ascultând cu sfială cântările bisericeşti.
Una din moroşence, cu părul auriu şi ochi de un albastru ireal, părea trimisă la liturghie direct din cer.
Deşi credeam că sunt necunoscut, o tânără mamă cu un cocon mic în braţe, mă salută binevoitor.
Era o colegă de serviciu mai nouă, care se transformase aşa de mult după naşterea pruncului încât nu o recunoscusem defel.
Iată cât de mult poate înfrumuseţa o femeie naşterea cea dumnezeiască de copii! Maica Domului să o binecuvânteze, împreună cu feciorul care-i seamănă leit!
Slujba se termină, iar eu mă întorc acasă fericit de liturghia petrecută la Breb.
Închinare şi mulţumire Maicii Dom­nului, care m-a ocrotit toată viaţa.