Fereastra închisorii / Lipsa fricii

Privită adesea ca un sentiment grosolan şi indezirabil, frica are calitatea de a fi unul din lianturile eterne ale echilibrului şi normalităţii.
Îndeosebi în societăţile scufundate în mediocritate şi primitivism social, frica de lege şi pedeapsă e unul din resorturile privilegiate în a impune ordinea firească a lucrurilor.
Sigur, sunt mulţi guralivi preţioşi care spun că doar educaţia şi conştiinţa pot să-l înalţe pe om din căderile sale. Dacă nu ar fi neadevărat, ar fi cel puţin ipocrit. Nu am văzut nici un acoperiş fără a exista vreo fundaţie, nici un lucru înalt care să nu se sprijine pe unul mai de jos, sau chiar josnic cum le place unora să catalogheze frica.
Nu insistăm acum pe frica de Dumnezeu, care unul din cei mai buni paznici ai sufletului în războiul nevăzut cu ispitele, cu păcatele.
Nici pe frica cea bună faţă de părinţi, împletită cu ruşinea, care rămâne paradigma clasică dar şi cea mai eficientă de bună creştere a copiilor.
Însă frica de lege şi pedeapsa legii ar trebui să fie mai pregnantă în zilele noastre. În vremuri în care răufăcătorii sunt trataţi cu excesivă delicateţe iar drepturile acestora prevalează de multe ori în faţa celor ale victimelor şi în general ale oamenilor corecţi, ne întrebăm dacă lipsa fricii faţă de lege nu e cumva o cheie intenţionată?
Ne întrebăm de ce patria noastră postde­cembristă a fost devalizată fără milă de cohorte de infractori, care au secătuit o ţară binecuvântată şi atât de bogată? Iar sentinţele de condamnare cuprind prejudicii absolute inimaginabile ale patrimoniului public, ca să nu ne mai gândim la cele nedescoperite încă.
Răspunsul e clar: din lipsa fricii de lege şi de pedepsele acesteia. La fel, în cazul celor care pângăresc natura cu gunoaie, a celor care circulă nebuneşte pe drumuri, a celor care dau muzica la maxim sau care distrug cu pumnul oameni care au trăit toată viaţa lor cu dreaptă măsură.
De ce credeţi că un prieten de-al meu, un om care face justiţie corect şi exigent în sala de judecată, mi-a spus că i se strânge inima când este oprit la un banal control rutier? Sau alt amic, căruia deşi legea îi permite lejer să facă un lucru, nu îl face fiindcă consideră că nu e moral sau potrivit?
Răspunsul e la fel de clar: mai mult decât din frică faţă de lege, Dumnezeu sau propria conştiinţă…chiar din preţuire faţă de toate acestea.
Problema cea mare este că celor din prima categorie le place aici, iar celor din a doua categorie le vine tot mai mult să plece, dacă nu au făcut-o deja. Dacă înaintăm în istorie tot aşa, ne vom scufunda încet, cu toate binecuvântările celeste şi norocul nostru natural, geostrategic…cu toate. Din nefericire, chiar în braţele otrăvite ale unor vecini, mai mult sau mai puţin îndepărtaţi.
Iar eroii patriei noastre se vor întoarce degeaba în mormânt. Cei adevăraţi, sunt oricum atât de uitaţi.