Fereastra închisorii / Învierea, Judecata şi Viaţa de Apoi

Suntem în Săptămâna Patimilor, iar cuvintele trebuie să fie puţine ori deloc. Gândul meu e plecat spre cei care îi slujesc lui Dumnezeu cu adevărat, tăcuţi şi neştiuţi prin munţi, văzduhuri monahale, prin pustiuri ori chiar în mijlocul lumii. Pentru aceşti drepţi mai ţine Tatăl Ceresc pământul cel lumesc. Tot pentru ei, ceasul timpului mântuirii noastre mai bate spre trezirea noastră.

Pentru mulţi creştini Judecata şi Viaţa de Apoi sunt chestiuni de teologie sofisticată ori perspectivă existenţială îndepărtată. Dacă le spui că de fapt sunt lucruri simple şi clare, că va exista cu adevărat o judecată înfricoşătoare, dreaptă şi de necontestat pentru toţi, după care va urma pe veci drumul către rai ori iad, oamenii firavi în credinţă se uită la tine cu îndoială.

Dacă le spui că mărturiseşti cu toată fiinţa ta credinţa în judecata cea dumnezeiască, precum şi în singurele două veşnicii de după, una a eternei fericiri şi cealaltă a infinitei osânde, cei din faţa ta se arată descumpăniţi de acest tip de dialog, într-un fel violent pentru liniştea noastră cea de toate zilele. 

Întotdeauna această limpezime a perspectivei lumii celei din urmă i-a tulburat pe oameni. Cu toţii ştim că vom muri într-o bună zi, pe care nici măcar nu o cunoaştem. Mai mult fugim de ce va urma morţii, decât de moartea însăşi. Fiindcă dacă prin moarte vom trece toţi, spre acelaşi tărâm de dincolo de viaţa pământească, după judecată ne vom împărţi în buni şi răi.

Hristos, pentru a câta oară, se jertfeşte pentru oameni?

Învierea Lui e calea noastră către viaţa veşnică.