Fereastra închisorii / Întâmplări medicale

Ca tot omul care înaintează în vârstă, au început să mă doară oasele. Deşi nu sunt un obişnuit al aşezămintelor me­dicale, a fost musai să-mi fac nişte investigaţii.
Am ajuns la o policlinică din oraş pentru o radiografie simplă. Elementară chiar. Puteam să aleg şi altă unitate dar, având în vedere numele clinicii, eram mulţumit că sunt sub acoperământul Maicii Domnului.
Avea să fie doar o iluzie, numele sfânt fiind folosit în zadar. Ba chiar în bat­jocură.
Bineînţeles că deşi aveam bilet de tri­mitere, fondurile erau epuizate, aşa că a trebuit să plătesc 100 de lei pentru două radiografii, fiindcă altfel trebuia să aştept peste o lună.
Ajung la locul cu pricina, unde sunt cazat pe un scaun timp de multe mi­nute, până o  asistentă medicală catadicseşte să lase la o parte poveştile cu un domn şi să înceapă procedurile medicale.
Îmi face prima radiografie, neatentă la mine, dar clevetind în continuare cu companionul ei pe seama unor studenţi care tocmai fuseseră acolo în practică. Despre care spunea că nu înţeleg nimic, că sunt prostuţi şi că nu ştiu să facă radiografii cum trebuie, deşi ea le-a explicat nişte tehnici speciale.
După prima radiografie mă lasă întins şi nemişcat vreun sfert de oră pe patul aparatului, până când îşi termină poveştile în biroul său.
Revine, în sfârşit, pentru a doua radio­grafie. Mă ia lejer la per tu şi văzându-mi domiciliul din trimitere, mă întreabă de ultimii morţi din Cavnic.
Îi spun că nu-mi face bine radiografia fiindcă pe mine mă doare piciorul stâng iar ea îmi face la dreptul. Îmi răspunde că ştie ea ce face.
La final îmi spune că nu are cine să-mi interpreteze rezultatele, deoarece fiind deja orele 13 au plecat toţi medicii.
A doua zi mă prezint la cabinetul particular al unui medic specialist ortoped. Se uită la radiografii şi zâmbeşte trist. Îmi spune că am fost iradiat degeaba fiindcă zona cu pricina nici măcar nu a fost prinsă în radiografie.
Mă consultă. Se vede din prima că este un bun profesionist. Deşi este la cabinetul lui particular nu pretinde altceva decât biletul de trimitere.
Vorbim şi despre munţi, cu un an înainte fusese în Himalaya.
Mă lămureşte deplin cu privire la suferinţa mea.
Omul a fost atent la mine pe tot par­cursul consultaţiei, mi-a explicat răb­dător ce e cu durerile mele, chiar mi-a de­monstrat pe o planşă anatomică des­pre ce e vorba.
Plec cu sentimentul că am fost evaluat de un specialist şi un om de calitate.
Jos pălăria, domnule doctor!
Am ajuns să ne bucurăm de normalitate ca de un privilegiu şi să acceptăm prostia şi indiferenţa ca pe nişte fatalităţi cotidiene.
Aşa că vă doresc sănătate şi cât mai puţine pelerinaje prin spitale. Fiindcă e după noroc.