Fereastra închisorii. Întâmplare de penitenciar

Soţia unui deţinut mi-a scris un email.
O epistolă simplă, dar curată şi atât de sfâşietoare.
Fiecare cuvânt mustea de sinceritate şi mi-am dat imediat seama că e vorba de o situaţie de viaţă şi de moarte.
Ea şi copilul lor, din afara închisorii, iubindu-l nespus, voiau doar să-l vadă, după ce el a avut un infarct miocardic acut masiv, stentat la spital în extremis.
Am luat imediat decizia de a permite acest lucru, deşi exista o interdicţie pe care tot eu am impus-o legal anterior.
Reacţia de recunoştinţă a unui om pe care nu îl cunoşteam, dar care a implorat doar milă, exprimă tot în cuvintele unei epistole electronice, este de nedescris.
Şi am realizat atunci profund că eu doar am făcut voia lui Dumnezeu.
În aceiaşi zi, bunăvoinţa Lui a pogorât peste mine cu o veste minunată, pe care nu speram să o mai primesc vreodată.

Pentru rugăciunile acelei femei încercate, dincolo de orice dubiu.
Iar după câteva minute m-a sunat, aparent întâmplător, o maică dragă de la o mănăstire unde în faţa unei icoane am mărturisit tot ce mă apasă.
M-a întrebat direct dacă sunt bine?! Am răspuns că da, sunt foarte bine, nesperat de bine. Ea mi-a spus că doar dorea să afle de la mine ceea ce deja ştia de Sus.
Slavă ţie Doamne şi Maicii Tale, care mereu mi-aţi fost acoperământ sfânt şi de nebiruit.
Minunate şi tainice sunt căile Cerului.