Fereastra închisorii / Incontrolul violenţei

Să-mi fie cu iertat, dar nu cred că vio­lenţa socială gravă poate fi tămăduită cu ajutorul controlului judiciar.
Am văzut, zilele trecute, două cazuri em­ble­matice pentru ceea ce înseamnă vio­lenţa fizică publică. Sau chiar demenţa.
Lucrurile sunt cât se poate de clare, manifestările necontrolate ale unor bătăuşi ordinari fiind înregistrate video în modul cel mai clar cu putinţă.
În ambele cazuri, indivizii nu sunt la prima deraiere, ci sunt cunoscuţi în comunitate ca fiind sfidători cronici de lege şi normalitate.
Dar toate astea, parcă nu au contat prea mult. A primat un soi de blândeţe, plină de neînţeles şi de neadecvare la concretul situaţiei şi consecinţelor infracţionale.
Care nu face altceva decât să le spună victimelor că nu au încasat suficientă bă­taie pentru ca agresorii lor să fie izolaţi complet de societatea pe care au oripilat-o cu apucăturile lor sălbatice.
Primul caz, în eterna cetate a violenţei maramureşene: la Borşa. Un salvator montan este snopit în bătaie într-un local public, sub privirile prietenilor săi cu care servea liniştit un ceai.
De către cine? De către un individ cunoscut ca mare filantrop când vine vorba de împărţit pumni şi picioare în cap altor oameni. Şi care repetă comunităţii de mult timp că nimeni nu poate să-i facă nimic.
În al doilea caz, mult mai grav, un medic din Mioveni este bătut crunt în camera de primiri urgenţe, până la inconştienţă, de către un tânăr care mai avea un dosar penal pe rol.
Golanul era nemulţumit că medicul nu-l consultase după placul său, adică nu-i găsise nişte urme închipuite pe trupul său de războinic.
Nu a contat că în acest timp alt om putea să moară în camera de gardă, fiindcă asistenţa medicală era suprimată de violenţa iresponsabilă a bătăuşului.
Nu a contat nici că agresorul zâmbea provocator dintre poliţiştii care şi-au făcut datoria şi împreună cu procurorul de caz l-au reţinut pentru 24 de ore.
Ambii desfiguratori de oameni au primit control judiciar pentru faptele lor. Adică pot să circule liber printre alţi oameni, printre alte potenţiale victime, până la o eventuală sentinţă de condamnare cu executare.
Nici măcar nu au avut timp să se calmeze. Că de meditat nu poate fi vorba, având în vedere că intelectul lor nu suportă procese de conştiinţă.
Bineînţeles, că nici unul dintre ei, având în vedere profilul lor criminologic, nu vor înţelege mai nimic din această măsură caraghioasă pentru ei.
Şi mărturisesc că nici eu, la rândul meu, nu înţeleg nimic.
Dar dumneavoastră?