Fereastra închisorii. Închisoarea rămâne offline

Vremuri tulburi.
Ceţoase, fără orizonturi clare.
Şi iată, tot mai întinse.
Soluţia miraculoasă la deruta gene­rală ce a cuprins lumea pare a fi translatarea offline-ului în online.
Numai pare.
Şi aşa vieţile noastre erau cople­şite de tot ce înseamnă asta.
Acum devin sufocate.
Perspectivele existenţiale sunt tot mai ferecate în mediile virtuale.
Când va trebui să mă fericesc de un munte doar electronic, pentru mine va fi sfârşitul lumii.
Instituţiile fundamentale ale ome­nirii se dezbracă de haina lor vie şi naturală pentru a se îmbrăca în mantia sinistră a imaginii şi artificialului.
Şcoala are cele mai mari şanse.
Spitalul mai greu, dar totuşi telemedicina ia viteză din ce în ce în ce mai mare.
Biserica, la rândul ei, se goleşte de oamenii dintre zidurile sale dar se umple pe calculatoare.
Avem impresia că tot ce se putea trăi cu adevărat şi real se poate şi online.
Mai greu cu puşcăria, maternitatea şi cimitirul.
Ca şi naşterea, plecarea din aceas­tă lume încă nu se poate mima pe un calculator.
Cum nici puşcăria nu se poate încă executa de la distanţă. Aşa că, poate acum înţelegeţi de ce închisoarea e atât de subtilă şi importantă.
Şi fără de faliment, într-o lume în care sminteala şi apucăturile deviaţioniste o alimentează mereu cu noi recruţi.
Avem, într-adevăr, tot mai multe vizite online şi justiţie prin video­conferinţă, dar studenţii sunt tot acolo, cuminţi pe băncile facultăţii.
Şi noi cu ei, într-o lume aparte, puţin înţeleasă.
Angoasa detenţiei, pentru noi toţi dintre zidurile închisorii, nu poate fi virtualizată. Cât timp temniţa va rămâne offline, înseamnă că ultimul bastion al lumii clasice nu a fost cucerit de online.
Deci, cu puşcăria nu e de joacă.
Nu poţi să o faci online.
Ştiu, pentru unii asta e o chestie lime. Cu rimă offline.