• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 05 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 12 Martie , 2021

Fereastra închisorii. Închisoarea de azi, spitalul de nebuni de mâine

Ca să fie clar de la început.
M-am vaccinat, am respectat re­gulile.
În limitele normalității și rațiunii.
Cred că virusul există și că doar prin disciplină colectivă poate fi învins.
Mai cred că totul are un rost profund.
Dacă scăpăm de el și nu înțelegem nimic, va apărea în curând altul, mult mai agresiv.
Dar nu ăsta e subiectul.
Ci ce se întâmplă cu copiii, cu adolescenții care nu merg la școală de prea multă vreme.
Și care oricum și înainte erau închiși în calculatoare, telefoane și televizoare.
Condamnați cu executare într-o pușcărie virtuală.
De către societate, de către ei în­șiși, de către indiferența sau ne­putința părinților din  preajma devenirii lor.
De când cu educația online, fără interacțiunea vitală și directă a trupurilor, a vorbelor, a ființelor, acestei pușcării i-au crescut și mai mult zidurile.
Iar gratiile s-au multiplicat.
Pe măsură și angoasa celor tineri și nevinovați, închiși acolo.
Dacă acum nu se înțeleg riscurile uriașe și hidoase ale acestui prizonierat, închisoarea copiilor se va transforma mai târziu într-un spital de nebuni.
Depresia și anxietatea despărțirii de lumea reală și vie vor deveni diagnostice psihiatrice răspândite în adulții de peste ani.
Imunitatea psihologică se va degrada până la deznădejde, până la epuizare, până la neputința de a face din nou față lumii normale, după liberare.
Oricum va veni ea: mai mult sau mai puțin parțială.
Căci totală nu va mai fi.
Aici ar trebui concepută o strategie națională inteligentă și efectivă.
Dacă avem, și e bine că avem, o strategie națională de reintegrare socială a deținuților, de ce nu am avea, cu atât mai mult, și una a copiilor și a adolescenților libe­rați din martirajul educației făptuită exclusiv online?
Se gândește cineva la sănătatea psihică a celor mai tineri români?
Cam despre asta, sau și despre asta, ar trebui gândite marile strategii de sănătate națională, nu despre nimicurile omniprezente azi în spațiul public.
Miza educației, a școlii crește enorm. Dacă dintotdeauna a fost una fun­damentală, acum e una capitală. Poate chiar primordială.
Cine nu pricepe la timp, va pierde ce e mai de preț pe lumea asta: copiii.
Ai noștri, ai tuturor.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.