Fereastra închisorii / Început de an

Începutul anului, în mod tradiţional, aduce cu sine în mintea şi inima omului atât gânduri şi sentimente retrospective, cât şi orizonturi şi proiecte pentru noul an.

Sărbătorile de iarnă, ce gravitează în jurul naşterii lui Hristos, şi-au pierdut parcă tihna şi sfinţenia de altădată, miezul lor profund religios fiind înlocuit de voluptatea profană a bucatelor în exces, a nemăsurii licorilor de dinaintea şi de după acestea, a poleielii electrice a brazilor smulşi pădurii ce i-a crescut ca o mamă bună.

Mânăstirile şi sihăstriile munţilor şi pustiilor dau însă slavă liturgică şi miezonoptică Mântuitorului, în timp ce noi ne abandonăm farfuriilor şi ne uităm la artificii.

Încă o dată, cei care trec timpul Crăciunului şi cumpenei dintre ani în mod simplu şi mântuitor ne trec şi pe noi păcătoşii în noul an, fiecare dintre aceşti creştini adevăraţi având parcă pogorământ de la Dumnezeu să mai dea şi altora răgaz existenţial spre întoarcerea la cele sfinte.

Zăpada, frigul şi lumina hieratică a lunii din noaptea dintre ani au fost semnele bune ale unui nou început al timpului cosmic. În 31 decembrie, zi care a avut o lumină de iarnă divină, m-am uitat într-o limpezime extraordinară de pe muntele meu drag Gutin spre piscurile Munţilor Rodnei, Maramureşului, Carpaţilor Păduroşi, până departe spre Tatra. Apoi, spre Ţibleş, Văratec, Şatra, iar în final întorcându-mi privirea spre Mogoşa şi Igniş, ca într-un uriaş amfiteatru montan. Fericit, am coborât cu regret din munte. Mă vedeam petrecând Revelionul la Tăurile Buhăescu în Rodnei ori pe Secătura Gutinului, uitându-mă la stele.

Ne rugăm Cerului să ne binecuvânteze cu un an nou, care să fie spre fericirea inimii, spre lumina Duhului Sfânt.