Fereastra închisorii. În Ţara Muscelului

Nunta unui prieten mi-a prilejuit o incursiune de două zile la Câmpulung Muscel.
Prilej să-mi amintesc de rezistenţa anticomunistă din Făgăraş, de „Hai­ducii Muscelului” conduşi de locotenentul Gheorghe Arsenescu.
După o noapte ploioasă la Braşov, am alunecat încet spre sud, prin pito­rescul munţilor. La stânga Bucegii, la dreapta Piatra Craiului.
Bucegii în zăpadă şi ceaţă, maies­tuoşi şi morocănoşi deopotrivă.
Piatra Craiului zveltă şi însorită, ca de obicei mistic de chemătoare.
Amfiteatrul de belvedere montană din Cheile Grădiştei nu ne-a primit de data asta, drumul fiind închis pentru nu ştiu ce raliu.
După multe opriri, pentru a admira crestele cu binoclul şi cu o des­cindere colaterală în Şirnea, unul dintre cele mai frumoase sate montane ale României, am ajuns pe noapte la Câmpulung.
Cazaţi chiar pe vârful dealului Măţăului, pe unde îşi făceau veacul partizanii odinioară, a doua zi am contemplat fabuloşii munţi din zare, încă înzăpeziţi la mijlocul lunii mai.
La întoarcere, ne-am pornit pe ace­laşi drum, ce leagă Transilvania şi Muntenia.
Dincolo de ţinuturile splendide, de o parte şi de alta a culoarului Rucăr-Bran, rămâne acelaşi blestem infam autohton: cu cât e peisajul mai frumos cu atât e drumul mai nenorocit.
La fel ca şi alte drumuri alpine, de uluitoare frumuseţe peisagistică, şi acesta reuşeşte să-ţi fure mult din bucuria vederilor, datorită gropilor şi denivelărilor medievale.
O şosea care ar trebui să fie im­pe­cabilă, e de fapt un drum mai potrivit pentru ştrafuri decât pentru maşini.
Între Bran şi Râşnov, deşi se circula pe un singur sens pe mai multe segmente de drum, nu muncea absolut nimeni, puţinele utilaje prezente părând înţepenite de multă vreme.
Pe drumul dintre Târgu Mureş şi Reghin, în puterea nopţii, un tânăr
s-a stins la câteva maşini în faţa noastră.
Avea o viteză incredibil de mare, terminându-şi viaţa brutal sub un camion pe care l-a lovit frontal după o depăşire nebunească.

Spre dimineaţă, am trecut pe sub Ţibleş, pe drumul dintre Târlişua şi Suciu de Sus, de fapt dintre Bistriţa şi Maramureş.

Nu înainte de a ne opri la crucea din vârful pasului, unde am ascultat greierii şi am privit luna plină.