Fereastra închisorii. Îmbrățișarea

Prin luna ianuarie, pe undeva, spune gura lumii că se sărbă­to­rește Ziua Internațională a Îmbră­țișărilor.
Un gest aparent simplu și formal.
De fapt, infinit de complex.
Un fel de cunună a iubirii pure.
A comuniunii creștine în trup, dar totuși dincolo de el.
A îmbrățișa pe cineva înseamnă a te regăsi profund cu el.
Fără săruturi, fără erotism, dar totuși cu atingere.
Cât să se simtă vibrația interioară.
Trupească și spirituală, deopo­trivă.
Un echilibru perfect.
Chiar un compromis subtil.
Între ispita carnalității și cea a ipocriziei virtuții absolute.
O îmbrățișare face mai mult decât o ploaie de cuvinte frumoase.
Tăcută, împlinită mistic, strângerea celor două trupuri rever­berează până la Cer.
De unde coboară binecuvântarea.
Un gest divin, o ascensiune contopită în doi.
Spre dragoste, înțelegere și mângâiere.
O rugăciune vie.
Nu uitați să-i îmbrățișați pe cei dragi.
Pe cei aflați în suferință și deznădejde.
Și chiar pe cei ce vă greșesc.
Îndeosebi acolo e și Hristos.
Vă strâng tare, vorba unui prieten bun.