Fereastra închisorii. Și dacă, totuși?

Prislop.
Acum ceva ani buni.
Coboram de la mormântul părintelui Arsenie Boca.
Acolo unde mereu am simțit ce nu am simțit nicăieri altundeva.
Cu aceeași nestăvilită putere, de la intrarea pe poarta mănăstirii şi până la plecare.
Era spre seară, ploua mohorât şi dădea frigul.
Mergeam spre Haţeg, urmând să înnoptăm la Lainici.
Mașina era aproape plină.
Doar locul înghesuit din mijloc-spate era liber.
La o răscruce de drumuri, o bătrână ne face semn să oprim.
Îmbrăcată ponosit, cu privirea pier­dută.
Neajutorată, sprijinită într-un baston strâmb.
Avea însă ceva dintr-o încercare.
Dintr-o miză subtilă, dintr-un duh.
Mie așa mi se părea.
Cei din mașină insistă să nu opresc.
Le răspund cu întrebarea: şi dacă e Maica Domnului?
Zâmbete ironice.
Opresc și o luăm cu noi.
Mirosea îngrozitor și voia de toate.
Era ciudată, ne-am înțeles rău.
Până la Hațeg, prietenii mei au rezistat cu greu.
După ce a coborât, depărtându-se, s-a uitat lung și cu înțeles la noi.
Companionii mei au început reproșurile. Mi-am auzit de toate.
Un singur răspuns am avut, dincolo de îndoiala cuvintelor sale.
Și dacă, totuși, era Maica Domnului?