Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Fereastra închisorii / Hard enduro…soft autorităţi
Deşi încerc să înţeleg pe toată lumea, exerciţiu vital în lumea închisorii, nu am reuşit niciodată să fiu de acord cu spurcarea naturii.
Fiindcă asta se petrece atunci când pângăreşti cu o motocicletă puritatea şi liniştea unei păduri.
Asta se întâmplă de fapt: mult zgomot strident, gaze de eşapament, vegetaţie călcată în picioare, păsări şi animale speriate, iubitori de natură deranjaţi în mod brutal.
La Cavnic a avut loc un concurs internaţional de aşa zis hard enduro, la sfârşitul lunii iunie.
Pentru mine, personal, este dezamăgitor să văd autorităţi locale care permit aşa ceva în mijlocul unei naturi binecuvântate.
Astfel de manifestări, de o agresivitate extremă la adresa naturii, ar trebui permise doar în poligoane special amenajate.
În nici un caz, aşa ceva nu ar trebui să se întâmple în zone legendare prin frumuseţea şi echilibrul lor ecologic.
Cu atât mai mult, în preajma unor păduri virgine care au devenit de curând patrimoniu UNESCO.
Dacă aţi avea curiozitatea să vedeţi dacă astfel de batjocuri ecologice se pot produce într-o ţară vest-europeană, desigur răspunsul va fi apăsat negativ.
Fiindcă legile şi autorităţile de protejare a naturii sunt foarte dure, aşa cum este firesc.
Dar cei cu astfel de pasiuni morbide de acolo ştiu foarte bine că la noi se poate orice, oricând şi oricum.
Rezultatul? Concursurile internaţionale de hard enduro, organizate în mijlocul unei naturi fermecate, se pot organiza la Cavnic. Unde autorităţile nu sunt extaziate de sălbăticia naturii ci de sălbăticia motoarelor turate în inima munţilor.
Alt rezultat, mai prozaic, la trei săptămâni de la desfăşurarea concursului de urlete şi gaze moto? În pasul Rotunda, aflat la un pas de pădurile unice de patrimoniu internaţional, e plin de cauciucuri, amenajări artificiale, plasticuri şi alte resturi abandonate.
Mai vreţi? Atunci aflaţi că cele mai frumoase trasee montane din Cavnic, şi nu sunt puţine, sunt împânzite de panglici portocalii de plastic care atârnă din copaci.
Cu alte cuvinte, sufocăm şi urâţim sfânta natură pentru ca motocicliştii să se orienteze într-o lume pe care nu o respectă.
Sigur, dacă culegeau miile de panglici de plastic colorat imediat după concurs şi lăsau Pasul Rotunda în felul în care l-au găsit, eram dispus să accept situaţia.
Bineînţeles că nu s-a întâmplat. Bineînţeles că nici o autoritate nu vede, nu aude.
Data viitoare se va întâmpla la fel sau chiar mai urât.
Deci hard enduro şi soft autorităţi de protejare a mediului, chiar zero.
P.S: Am luat legătura telefonic cu organizatorul acestei manifestări. L-am întrebat civilizat când vor curăţa pădurile şi Pasul Rotunda. Mi-a răspuns că o vor face, însă părea mai mult îngrijorat că li se fură cauciucurile abandonate în cariera de la Rotunda.
Aştept faptele, adică ecologizarea efectivă şi rapidă, deşi mă îndoiesc.