Fereastra închisorii / Hai s-o facem

Aşa sună pe româneşte campania anuală de ecologizare, cunoscută sub sloganul străin let’s do it.
Într-o ţară sufocată de gunoaie, deopotrivă materiale şi însufleţite, ale cărei frumuseţi naturale incredibile sunt pângărite fără milă de criminalii ecologici care mişună peste tot, ziua de 15 septembrie a fiecărui an e doar o firavă rază de normalitate.
Străbătând aproape zilnic pădurile şi munţii, am atins demult limita groazei în faţa unei naturi binecuvântate care este tratată în mod diavolesc de către cetăţenii sălbatici care o străbat, exploatează, fură sau chiar o ucid.
De ce fac asta? În primul rând fiindcă sunt lipsiţi de o minimă înţelegere a naturii, iar murdăria lor interioară are şi un corespondent exterior.
În loc de calităţi morale şi achiziţii educaţionale, viaţa acestor indivizi se învârte în jurul sticlelor de bere, conservelor, ambalajelor de plastic şi a oricărui obiect colorat şi puternic agresiv cu natura.
După ce se îmbuibă cu mâncare şi băutură şi dau muzica la decibeli apocaliptici în mijlocul munţilor, lasă în urmă doar jale şi otravă pentru natură.
Dacă totuşi strâng gunoaiele într-un sac, îl aruncă tot în mijlocul naturii.
În al doilea rând fac toate acestea pentru că li se permite. Sau cu alte cuvinte fiindcă nu au nici o frică.
Cine crede că în relaţia cu astfel de spe­cimene se poate invoca ipocrit necesitatea educaţiei nu face altceva decât să-i încurajeze.
Educaţia ecologică reală şi respectul profund faţă de natură oricum lipsesc din şcoala românească. Precum şi din educaţia multora, oferită de părinţi copiilor.
Nenorocirea cea mare este că nu avem un sistem legal de sancţiuni, care să fie efectiv şi puternic descurajant pentru orice derbedeu care îşi permite să distrugă natura, chiar şi cu un simplu plastic aruncat în inima pădurii.
Soluţiile sunt simple: pe de o parte o edu­caţie şcolară timpurie, serioasă şi efectivă (în nici un caz paradigma şchioapă din şcoala de azi), încurajarea şi recompensarea financiară privind colectarea şi întoarcerea deşeurilor de plastic cu o reţea publică generalizată şi accesibilă de puncte dedicate acestei activităţi, precum în ţările europene, şi nu în ultimul rând servicii publice de salubritate avansate şi diferenţiate.
Pe de altă parte, un mecanism legal de sancţiuni dure, aplicate sistematic şi mediatizat de un corp de funcţionari şi autorităţi eficiente, amenzile care trebuie executate începând cu primul venit al făptuitorului şi nu în ultimul rând trecerea în sfera penală a abjecţiilor repetate împotriva naturii. Iar cei care nu au venituri să plătească amenzile, adesea din cauze de putoare şi nesimţire, trebuie obligaţi prin lege să facă curat în pădure pe o suprafaţă de o mie de ori mai mare decât cea pe care au murdărit-o.
Unul din motivele pentru care ar trebui să se stea în închisoare ar trebui să fie şi protecţia naturii, care înghite silenţios toate atentatele oribile la existenţa şi sănătatea sa.
Dar toate chestiile astea trebuie făcute consecvent, chiar dur, de către autorităţi puternice şi integre, care să inspire frică.
Da, aţi citit bine! Fără fiorul fricii care să dea roade bune în inima borfaşilor ecologici, ne vom trezi într-o zi orfani şi muribunzi. Părăsiţi de natura cea curată şi binecuvântată.
Aşa că hai s-o facem în 15 septembrie, dar şi în fiecare din celelalte zile ale anului.
Iar infractorii ecologici trebuie să doarmă din ce în ce mai prost.