Fereastra închisorii / Frumos şi dureros

Aşa poate fi catalogat unul dintre cele mai frumoase drumuri ale ţării, din Iacobeni şi până la Borşa. E o fatalitate pe la noi ca tocmai cele mai frumoase punţi de legătură dintre locurile istorice, precum Bucovina şi Maramureşul în cazul nostru, să fie date uitării. Astfel, în loc să te bucuri de natura cea minunată de o parte şi de alta a alunecării printre munţii de poveste, sudui sau te resemnezi.

Aşa şi cu drumul nostru, veşnic aflat în proiecte viitoare de reabilitare, exasperând de mulţi ani pe cei ce locuiesc acolo, binecuvântaţi cu natură uluitoare, dar blestemaţi de administratorii şoselei cu pricina.

Săptămânile trecute serviciul m-a trimis în Moldova. Ştiam că drumul e catastrofal, evaluat ca fiind unul dintre cele mai degradate din ţară, aşa că am luat-o pe calea clasică: Bistriţa – Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc. Frumos ca de obicei, dar parcă tânjeam după intimitatea şi liniştea drumului năpăstuit. Aşa că la întoarcere n-am rezistat dorului de a vedea Bucovina nordică şi Munţii Rodnei şi m-am încumetat a merge pe un drum care avea deja faima unui calvar rutier. Nu a fost chiar aşa îngrozitor, dar e limpede că trebuie intervenit serios şi cât de repede.

După ce am trecut de Ciocăneşti, am ajuns la Cârlibaba în vremea liturghiei. Era atâta linişte şi pace încât aveai impresia că te-ai trezit cu vreo două secole în urmă. Multă tihnă şi duhul curat al munţilor ce urmau în urcuşul spre Prislop ne-au făcut să stăm vreo jumătate de oră tăcuţi, doar privind şi adulmecând brazii de jur-împrejur. În faţa noastră, dintr-o biserică mică şi tainică credincioşii începeau să iasă de la slujbă, salutându-ne de parcă ne cunoşteam de multă vreme.