Fereastra închisorii / Fiat justitia et pereat mundus

Tăioasa cugetare latină are clare potriviri cu ceea ce se întâmplă prin ţinuturile noastre. Corupţia musteşte încă prin rărunchii multor aşezăminte publice. Instituţiile anticorupţie fac curăţenia necesară, însă problema fundamentală e de ce în continuare apare mizeria?

Există multe explicaţii, cea mai malignă ţinând de calitatea managementului din spaţiul public. Dependenţa politică excesivă, autosuficienţa, relativitatea convingerilor de anticorupţie, absenţa exemplului personal, goliciunea morală interioară, generează şefi şi şefuleţi fragili şi uşor manipulabili. De către alte persoane, interese şi îndeosebi bani, aceştia din urmă rămânând imanent ochiul dracului.

Independenţa şi resorturile morale serioase au fost înlocuite cu aservirea, oportunismul şi conjuncturalitatea. Orizonturile clasice şi perene ale vieţii au fost îndepărtate de un modernism frivol şi de lipsa sacrificiului personal. Inteligenţa a fost degradată şi acum se numeşte şmecherie. Caporalii dau ordine la căpitani, iar şoferii conduc instituţii, mai puţin maşini.

În loc de cărţi oamenii adună ţoale, bijuteriile ţin loc de virtuţi, iar credinţa simplă, adevărată în lege şi Dumnezeu a devenit o chestiune pur filosofică.

O legiune minoritară de oameni care luptă consecvent pentru sănătatea publică, mulţi neştiuţi ori discreţi, fac ţara să ruleze cu cauciucurile încă umflate pe autostrada care duce spre lumea bună, dar dinspre şanţurile de pe margini se aruncă cu prea multe pietre.

Cred că e fundamental ca în loc să înveţe tot felul de lucruri care nu au legătură cu viaţa, copii ar trebui să ştie de mici, de la şcoală şi părinţi, că orice lucru urât ai face în existenţa ta, mai devreme sau mai târziu, dar întotdeauna, consecinţele acestuia te vor ajunge din urmă. Iar apoi te vor bate pe umăr pentru dreapta socoteală.

Falsa senzaţie a imunităţii personale, a garanţiilor exterioare izvorâte din apartenenţele la tot soiul de încrengături şi puteri sociale, îi sminteşte atât de rău pe unii cetăţeni încât drumul care duce spre închisoare le pare o poiană însorită.