Fereastra închisorii. Fascinația idioților

Aud la idioți, dar și la oameni inteligenți, chiar avansați psihologic, tot felul de fascinații dubioase.
Unii își plâng dictatorii morți prin cimitire.
Există atâta prostie încât să confunzi un asasin ordinar ca Ceau­șescu cu un om de stat?     Există și înflorește.
Se vede în ianuarie, la cimitirul Ghencea.
Și în nostalgiile multor mizerabili.
Ai căror înaintași nu au suferit în cumplitele închisori comuniste pentru adevăr și dreptate.
Ba poate au furat sau și-au turnat vecinii la Securitate.
De ce legea nu incriminează slăvirea regimului comunist ca pe un act criminal, așa cum pro­ce­dează cu alte tipuri de propagande oribile?
De ce nu sare nimeni în sus când se glorifică un regim istoric sân­geros, crud și degradant?
Sau altele actuale.
Cum e posibil ca la Istanbul să se petreacă atâtea atrocități?
Adică iubitorii de democrație să fie trimiși la închisoare, iar cei de dictatură să fie liberi?
Inversul normalului.
Sau la Moscova să fie bătuți sălbatic și arestați tinerii care își strigă dreptul la libertate?
Tăcerea și frica, lipsa de solidaritate și de reacție a oamenilor au fost întotdeauna amantele prefe­rate ale dictatorilor.
Cui îi place să stea legat cu un lanț în jurul gâtului nu se numește nici măcar câine.
Dar cine își leagă semenii liberi cu lanțul tiraniei va sfârși sufocat cu același lanț.
Aici sau dincolo.
Dincolo sigur.