Fereastra închisorii / Fără curent

În vremurile copilăriei comuniste am ex­perimentat adesea exerciţiul întunericului. Curentul se lua zilnic, iar noaptea minţii socialiste ţi se instala în casă vrând ne­vrând.
Îmi amintesc că timpurile cu lună plină ne mai mângâiau suferinţa rămânerii în bez­na unei istorii criminale. Temele le fă­ceam în lunile de iarnă la lumina lumâ­nă­rii, iar Europa Liberă o ascultam pe bate­rii.
Acum lucrurile s-au schimbat, dar într-un mod paradoxal. Avem curent din belşug, dar asta ne-a adus parcă mai multă pacoste decât linişte în viaţă. Adică televizor, calculator, telefon, bubuieli din boxe şi în general foarte multă trăire formalizată tehnic. Tot mai puţin mister, tot mai puţi­nă tăcere, aproape nimic pur şi natural.
Curentul electric ne-a întors aproape cu to­tul spre exteriorul fiinţei, îndepărtân-du-ne de interiorul profund.
Desigur, curentul a adus multe lucruri bune în viaţa omului şi în sine esenţa sa utilitaristă este aducătoare de progres şi bunăstare. Dar noi ne-am obişnuit aşa de mult cu binefacerile prizei, încât am uitat veleităţile şi simbolistica ancestrală a lumânării. Una este să fi parte la o litur­ghie scăldată în candelabrele unei catedrale urbane, alta e mistica unei miezo­noptice la lumina lumânărilor într-o mânăstire în vârf de munte. Extrapo­lând, viaţa ancestrală fără curent a fost cert mult mai curată şi simplă decât cea modernă, scăldată în lumină artifi­cială.
De aceea, printre bucuriile mele se află şi vremurile grele, cu furtuni aducătoare de întreruperi de curent. Deşi majoritatea oamenilor intră într-o panică angoasantă când sunt privaţi de lumina becurilor şi poleiala aparatelor electrice, eu mă bucur de clipele unei reveniri la viaţa cea naturală de demult.
Mă uit pe fereastră la bezna de afară şi îmi închipui că sunt într-o casă tra­diţională de acum câteva sute de ani. Mă simt foarte bine în această ipostază, dar de obicei şi din nefericire curentul nu întârzie prea mult.
Cu alte cuvinte, tânjesc după lumea cea fără de curent electric. Era mult mai aproape de mântuire ca cea de acum.