Fereastra închisorii / Elada mistuită

Ceea ce s-a întâmplat nu demult în preajma Atenei ne duce cu gândul la vremurile biblice.
Un foc mistuitor, călare pe vânturi turbate şi de neînţeles în mişcarea lor au semănat atâta groază şi moarte cum nimeni nu a mai făcut-o în Grecia zilelor de acum.
Toată tehnologia şi liniştea omului modern, care crede că nu-l poate atinge natura, s-au năruit într-o clipă.
Localnicii şi oamenii veniţi de peste tot să se bucure de timpul frumos al vacanţei s-au trezit de pe o clipă pe alta în mijlocul iadului.
Venită cu foc şi pucioasă, această forţă inimaginabilă ne-a arătat cât de neputincioşi suntem.
Fie că a împins oamenii în mare pentru a-i sufoca acolo cu fumul pinilor arşi, fie că i-a înconjurat înspăi­mân­tător şi fără scăpare pe pământ, focul a insuflat atâta deznădejde încât să părea a fi coborât din cerul apocalipsei.
Un copil sortit rugului care îşi implora mama să se salveze, familii care au ars îmbrăţişate, o mireasă care nu îşi mai găseşte mirele, oameni care au fugit de foc dar i-a înecat apa, toate la un loc dau scena unei tragedii greu de înţeles.
Maşinile nu au fost suficient de repezi pentru a scăpa de suflarea focului, casele nu au fost destul de trainice pentru a-i proteja pe oameni.
Toată civilizaţia umană din jurul ca­pitalei a Greciei eterne a fost măturată precum o frunză vestejită de toamnă.
Sigur, cuvintele multe sunt de prisos.
Poate doar cele ale rugăciunii pentru cei prinşi, chinuiţi şi dispăruţi în închisoarea cumplită a focului mai au rost şi ascultare în ceruri.
Dumnezeu să-i odihnească.