Fereastra închisorii. Dit(rău)… ultima frontieră

Pentru doi amărâţi şi inofensivi cetăţeni asiatici, experienţa dintr-un sătuc harghitean banal a fost halu­cinantă.
La fel de halucinant a fost şi spectacolul pentru privitorii acestui caz şcoală de rasism şi inumanitate, oribile deopotrivă.
Veniţi din sudul sărac şi insular al Indiei, pentru a la coace pită maghiarilor din Dit(rău), aceştia au avut impresia că au nimerit în vreun gen de holocaust.
Poporul degrabă vărsătoriu de ură şi sânge, s-a adunat sub oblăduirea popalăului preasmintit, pentru a rea­liza rechizitoriul şi pune în aplicare sentinţa cu executare-expulzare.
Şeful comunităţii, domn primar, face pe zâna zorilor dar e de fapt spaima ciorilor, dând apă la moară celor care confundă culoarea pielii unei fiinţe umane cu întunecimea intenţiilor sale.
Dincolo de ironii, cazul e de o gra­vi­tate extremă şi arată clar ca lumina zilei cine e de fapt şi cu adevărat rasist în această ţară.
Tomna ăia care urlă din toţi bojocii lupu-lupu, no hăpt oile alea, albe la lână şi negre la suflet, sunt cei mai mari prădători de oameni nevino­vaţi.
Aşa că, orice explicaţii sunt de prisos.
Cum de prisos este să-i spunem pe nume acelui popă al comunităţii, care în loc să-l urmeze pe Hristos şi cu albii şi cu negrii, îl urmează pe satana cu ura de oameni care sunt negricioşi pe afară, dar albi pe dinăuntru.
V-aţi gândit, ipocriţi şi cruzi locui­tori din Dit(rău), că poate însuşi Hristos şi-a luat chip negru să vă facă vouă pită albă?
Şi voi l-aţi alungat ca pe o ciumă?
No amu cum scoateţi cămaşa?
Cred că prin partea aia întunecată şi veşnică, unde ajung oamenii negroizi la suflet.