Fereastra închisorii / Din Maramureş... în fiorduri. De la dacii liberi spre… vikingi

Dintotdeauna am crezut că trăim într-o ţară cu adevărat binecuvântată, cu o natură excepţională şi mai desăvârşită decât în orice alt colţ al lumii. Când colega mea de breaslă din Norvegia a venit în vizită în Maramureş, am încercat să-i împărtăşesc viu această credinţă a mea, aşa că am plimbat-o prin cele mai tainice şi fabuloase plaiuri ale noastre.

A fost încântată, a recunoscut că munţii şi pădurile noastre sunt fermecate, dar a rămas modestă şi nu a încercat să mă convingă că, la rândul meu, voi fi uluit de cele ce le voi vedea în ţara ei. A înţeles doar că iubesc piatra şi frigul, zăpada şi vântul. Şi că sunt fascinat de fiorduri, deşi nu le văzusem pe cele mari şi adevărate de pe coasta de vest a Norvegiei. Fusesem, cu cinci ani în urmă, la Oslo şi doar le adulmecasem…în drumul meu spre cel mai avangardist şi insular proiect carceral din lume: închisoarea ecologică de la Bastoy.

Iată-mă decolat de la Copenhaga spre norvegianul Stavanger, un oraş de mărimea Băii Mari. După ce avionul începe să coboare către aterizare şi ieşim din ceaţa Mării Nordului, începe nebunia. Împins cu nasul în hublou, privirea şi inima deşanţează încântate în micile şi nenumăratele fiorduri de pe coasta  norvegiană sudică. Lacuri, munţi, gheaţă şi cabane peste tot. Toate într-o lumină hieratică, crepusculară. Şi multă atemporalitate, parcă simţită chiar şi din avion.

Aterizez la Stavanger, cu privirea pierdută spre marile fiorduri ale coastei de nord-vest. Doar zărite în depărtare, spre orizonturile polare, învăluite în ceaţa toamnei. După ce terminăm munca pentru care plecasem acolo, ne îmbarcăm pe micul vas ce ne va duce, preţ de doar trei ore, spre unul dintre acestea, nenumărate la număr.

Ce a urmat e greu de descris în cuvinte. Fericirea a fost nemăsurată, şi în afară de munţii mei dragi de acasă, nu cred să existe ceva mai frumos pe pământ. Ori pe mare. Ori pe amândouă, fiindcă fiordurile sunt o minune care adună laolaltă toate celelalte minuni singulare ale lumii. Nu lipseşte nimic: verticalitatea extremă a stâncilor, cascade năvalnice ce curg parcă din cer, marea intrată până în pântecele munţilor, păduri nesfârşite şi senzaţionalele cabane scandinave, aflate pretutindeni. Iar peste toate, o linişte veşnică, tulburată frumos doar de murmurul vânturilor şi glasul apei ce curge din înălţimi. Iar sub noi, marea bogată în peşte,  mai bun decât oriunde.