Fereastra închisorii / Despre fală şi trufie, despre decenţă şi modestie

Tăiatul panglicii, zâmbetele ipocrite şi discursurile ţinute cu pieptul umflat de azotul prostiei au devenit deja un pattern cunoscut al aşa ziselor evenimente prin care ciocoii vremurilor noastre îşi marchează teritoriul social.

Dacă se începe sau termină un proiecţel public e musai nevoie de lansări ori închideri patetice cu foarfeca în mână, cu eroi închipuiţi şi mângâieri pe propriul creştet.

Televiziunile au arătat nu de demult o astfel de minune. Se făcea că pe undeva pe la Cluj se deschidea o şcoală sau ceva de genul ăsta. Peste douăzeci de personalităţi publice ţineau glorios în mânuţele lor făuritoare o panglică nesfârşită iar unul din sclavii stăpânului cel mare al ceremoniei nu mai prididea să caute foarfeci pentru toate lumea. Când au tăiat panglica s-a lăsat haosul: unii trăgeau de ea, la alţii nu le tăia foarfeca, în concluzie o comedie de un prost gust desăvârşit.

În timpul acesta, tăcuţi şi decenţi, norvegienii făceau un tunel extraordinar pe sub fiorduri. În timp ce lor li se pare firesc să lucreze fără trâmbiţe la un astfel de megaproiect, noi vorbim înfierbântaţi de tunelaşul pe sub Gutin de vreo douăzeci de ani. Bineînţeles că nu s-a mişcat încă o piatră.

Efectul pervers al iubirii de fală şi panglică publică este că ajungem să celebrăm normalitatea, iar firescul se transformă fără noimă în excepţional. Nu contează că ni se surpă autostrăzile noi, că blestemul corupţiei şi neseriozităţii ne împiedică să construim durabil într-o ţară binecuvântată, important e să arătăm poporului panglica şi foarfeca.

Cam asta este zestrea simbolică a unora dintre mai marii zilei, în timp ce România profundă este împinsă mai departe de oamenii care nu se văd ostentativ, dar care îşi fac treaba cum se cuvine.

Iată un exemplu. Datorită parteneriatului excepţional dintre sistemele penitenciare din România şi Norvegia guvernul nostru a semnat un memorandum prin care regatul nordic se obligă să investească aproximativ 31 de milioane de euro în patru centre corecţionale noi în România. Primul pe listă e la Baia Mare şi nu întâmplător, fiindcă între noi şi Penitenciarul Stavanger s-a creat mult mai mult decât o simplă legătură profesională. E deja ceva profund între dacii liberi şi vikingii care au venit la noi cu inima strânsă de prejudecăţi şi au plecat entuziasmaţi de ce au văzut la oamenii închisorii şi în Maramureş.

Bineînţeles, va exista o conferinţă de informare a comunităţii şi partenerilor sociali ai penitenciarului cu privire la acest proiect. Cineva de la Bucureşti mi-a sugerat să invit toate personalităţile judeţului, deoarece campania electorală îi face interesaţi să participe.

M-am înfuriat şi i-am replicat că nu are nici o legătură una cu alta. Neutralitatea politică a penitenciarului este atât de importantă încât nu am să permit nimănui să confişte în vreun fel parteneriatul nostru cu Norvegia sau sensurile sale instituţionale. Chiar dacă sunt privit, în mod nefiresc, ca un ciudat, din cauza prezervării echidistanţei politice a închisorii.

Cred eu, că respectul adevărat al oamenilor din branşa partidelor faţă de instituţia închisorii o reprezintă tocmai absenţa politică din spaţiul penitenciar. Şi unii dintre aceştia chiar l-au manifestat, drept pentru care le mulţumesc. Închisoarea nu e loc de pelerinaj politic şi nu ar trebui să cazeze nici măcar atâtea persoane publice condamnate, îndeosebi pentru corupţie, ceea ce semnifică mult despre inocenţa publică generală.

Precum armata, închisoarea trebuie să fie dincolo de campaniile electorale sau interesele politice, egală pentru toţi. Şi să nu confundăm şmechereşte comunitatea cu vectorii politici. Aceştia au alte misiuni sociale importante de înfăptuit, în nici un caz treburile interne ale închisorii.