Fereastra închisorii / Cutremurător

Scriu aceste rânduri în data de 4 martie, la 40 de ani de la cel mai năucitor seism autohton, născut din pântecele vrâncean şi aducător de groază în Bucureşti.
Ce să vezi la televizor? Comentatori cu sinapse întrerupte care ventilează în spaţiul public întrebări cutremurător…de inutile. De genul: suntem sau nu pregătiţi pentru un mare cutremur?
Urmează dezbateri dorit sofisticate, la care participă tot soiul de înalţi dar falşi prelaţi ai ştiinţelor pământului. Absenţi din realitate, imbecili în mod esenţial, ne spun pe un ton preţios care sunt părerile lor despre cum se învârt atomii în zgâlţăiala ucigătoare a pământului.
În tot acest timp copilul meu nu învaţă la şcoală nimic despre ce înseamnă un cutremur, nu face nici un exerciţiu de simulare a supravieţuirii. În schimb este obligat să înveţe zilnic inepţii care nu au legătură nici cu viaţa adevărată, nici cu aspiraţiile sale.
La una din televiziunile comerciale rulează însă un serial de reportaje filmate în Japonia. Despre cum se pregătesc ja­ponezii de mici pentru ipostaza existen­ţială curentă a unui cutremur. Absolut fabulos. Educaţie şcolară desăvârşită, or­ganizare socială perfectă. Fără vorbărie, nimic epatant. Doar reguli îndelung exersate, responsabilitate şi o solidaritate excepţional de funcţională.
Vedem inclusiv imagini de la cutremurul din 2011 din Japonia, unde se vede cât de raţional, calm şi eficient reacţionează oa­menii, cu naturaleţea unei lecţii învăţate profund.
Scufundaţi în fatalitate şi corupţie, mai marii noştri de după 1989 nu au fost în stare nici măcar să consolideze celebrele clădiri cu bulină roşie din Bucureşti. Într-una din ele am lucrat şi eu în cele două episoade ale detaşărilor mele la Bucu­reşti. Mă gândesc şi acum cu inima strân­să cât de mulţi oameni lucrează acolo, în clădirea cea mare şi înaltă cu picioare de carton.
Paradoxal, dar emblematic pentru făţăr­nicia cu care este tratat subiectul capital al unui posibil mare cutremur, mă gân­desc la faptul că în acea clădire cu bulină roşie funcţionează cartierul general al penitenciarelor, dar chiar şi însuşi Ins­pec­toratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Cu alte cuvinte, cei care alcă­tuiesc centrul de comandă al salvatorilor sunt chiar printre primii condamnaţi în caz de nenorocire.
Nu ne rămâne, deocamdată, decât să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne încerce pu­terile cu un cutremur mare. Fiindcă, din nefericire, nu vom fi în stare să dăm un răspuns al vieţii pe măsură.