Fereastra închisorii / Curtea zoologică şi urşii dintre noi

Mai nou oamenii de la munte nu mai sunt nevoiţi să meargă la tristele grădini zoologice pentru a vedea animale sălba­tice, deoarece acestea îşi duc veacul cu nonşalanţă tocmai prin curţile acestora.
Până nu ţi se întâmplă personal nu prea înţelegi ce se petrece cu adevărat. Dacă o turmă de mistreţi îţi întoarce pe dos grădina cu flori şi gazon într-un sfert de noapte ai cel puţin o problemă estetică. Peste care poţi să treci, după ce-i înjuri de mama scroafă pe făptaşi.
Mi s-a întâmplat chiar şi mie. Am fost încântat să văd căprioare şi vulpi prin curte, dar când mi-am văzut frumosul din jurul casei devastat de hoarde de facoceri autohtoni am început să mă gândesc la o breaslă care dealtfel îmi displace: vânătorii.
Însă când porcii păduroşi îţi distrug sălbatic culturile agricole din care trăieşti împreună cu familia, sau ursului i se pare firesc să te viziteze la tine acasă vorbim deja de lucruri cât se poate de serioase. Cunosc oamenii care îşi păzesc angoa­sant, noapte de noapte, culturile agricole de mistreţi ori nu mai lasă copiii în curte de frica urşilor.
La fel am procedat şi eu ceva timp. Ziua la temniţă, noaptea la veghe în spatele ca­sei. Dar nu merge mult timp şi nu e firesc.

Un coleg de serviciu mi-a arătat poze cu căprioare care nu se sinchiseau că la mică distanţă oamenii trudeau la câmp, iar una din ele s-a lăsat chiar atinsă.
Într-o ţară în care braconajul cinegetic a fost cu greu controlat, am ajuns acum în extrema de a nu proteja oa­menii corecţi în faţa asaltului sălbă­ticiunilor. Auto­ri­tăţile dau neputincioase din umeri în faţa disperării celor dintâi.
Animalele sunt deja prea multe şi unele din ele învăţate avansat cu oamenii, din­co­lo de orice sănătate şi echilibru ecologic.
Când ai într-un singur ocol silvic mai muţi urşi decât în trei ţări europene la un loc (caz real) şi nu faci nimic, cel puţin cu cei aceia care iubesc violent oamenii, înseamnă că eşti de fapt împotriva naturii şi normalităţii.
Iar când boceşti tâmp că ursuleţul gotic care se plimba pe acoperişurile caselor în centrul Sibiului a fost împuşcat, înseamnă că nu te gândeşti că poate tocmai copilul tău putea fi îmbrăţişat fatal de animalul urbanizat.
În limbajul colorat al puşcăriei, termenul de urs e folosit adesea pentru a le spune pe nume celor care înţeleg greu şi nu ştiu pe ce planetă trăiesc.

Când priveşti neputinţa asta bleagă, în care s-au abandonat cei care pot face ceva (că doar nu e mare lucru până la urmă), te întrebi dacă nu cumva cei mai mari urşi nu sunt de fapt din rândul ur­şi­lor. Ca să nu mai vorbim de mistreţi.
Iar la stânele din vârful munţilor, propu­nem ca ciobanii să fie dotaţi cu veste speciale antiurs şi antirât de mi­streţ, iar câinii alungaţi.
Cu excepţia celui mic de întors turma care va fi o jertfă de întâmpinare a per­sonalităţii sălbatice vizitatoare. Săra­celor mioare le rămâne doar să se roage…