Fereastra închisorii / Cortul munţilor

Un bun prieten din Germania mi-a dăruit un cort şi un sac de dormit. Ştia cât de mult iubesc muntele. O pasiune comună de fapt, unul din liantele cele mai profunde ale unei prietenii adevărate.

Am întins cortul în curtea casei şi m-am uitat la el cum se uită un copil la cea mai frumoasă jucărie pe care a primit-o vreodată. Eram deja cu gândul la Creasta Cocoşului, printre rododendronii Rodnei, apoi pe marginile stâncoase ale lacului Călţun.

Cel mai intens motiv de bucurie oferit de micul cort era cel al evadării dintr-o lume socială tot mai dezolantă, în care însingurarea prin munţi e una din cele mai bune terapii. După mulţi ani petrecuţi în închisoare, ai tristeţea să constaţi că şi după ce ai ieşit pe poarta acesteia rişti să intri în alta. Mai mare, mai sofisticată, în care oamenii nu au mandate de executare, dar se poartă adesea fără a înţelege valoarea libertăţii şi responsabilităţii.

Unele din ultimele mandate electorale de neînţeles, oferite cu frenezie şi inconştienţă corupţilor, atestă prăbuşirea multor oameni într-o închisoare interioară de care nici măcar nu ştiu. Unde gratiile sunt înlocuite de demagogie, zidurile sunt clădite din manipulare şi infatuare, iar paza este substituită de un soi de dependenţă hipnotică. Efectul captivităţii poate fi chiar mai grav decât încarcerarea fizică.

Revenind la cortul nemţesc, să sperăm că prilejurile de folosire prin înălţimile alpine ale munţilor vor fi cât mai dese şi aducătoare de bucurie.