Fereastra închisorii. Comentarii alese

Primesc, de la un ales cititor de-al meu, următorul comentariu pe marginea umilelor mele gânduri despre milostenie:

„Bunicul din partea tatălui a murit la vârsta de 80 de ani, după o viaţă de studiu a Bibliei.
Ne-a rămas şi comoara lăsată familiei, 40 de lucrări religioase scrise de dumnealui!
Înainte de moarte, însă, când tatăl meu l-a întrebat de ce plânge, a spus că îi pare rău că nu a făcut mai multă milostenie!
Bunica era o femeie tare bună, iar bunicului îi era ciudă când dădea fărină, miere şi alte alimente!
Am rămas mereu în minte cu regretul bunicului: trebuia să fac mai multă milostenie!
Doamne ajută!”

O istorioară de familie care spune mai mult decât o mie de liturghii nepătrunse în inima oamenilor.
Căci degeaba vom asculta mierea cuvintelor din biserică dacă ele nu vor rodi adânc în faptele noastre.
Azi m-a sunat un vrednic viceprimar din preajma închisorii.
Spunându-mi că o mamă din Ucraina cu cei doi copilaşi ai ei au doar un rând de haine pe ei.
În rest nimic.
Doar inima mare şi milostivă a românilor, alături de ei.
Poate cel mai iubitor de oameni popor.
Binecuvântat cu har ceresc în această parte sufletească a fiinţei naţionale.
Sigur, m-a înecat plânsul. M-am rugat pentru ei.Dar nu e destul.
Împreună cu camarazii mei de închisoare, am pus mână de la mână şi am făcut ce trebuia făcut.
Şi doar atunci am simţit cu adevărat că împlinim învăţătura lui Hristos.
Cu profunde mulţumiri, bunului meu cititor.