Fereastra închisorii / Chişinăul de seară

Aşa se numesc bomboanele pe care le-am adus fiului meu, la reîntoarcerea din ultima aventură de peste Prut.
Plăsmuite de cofetari pricepuţi de la celebra fabrică de dulciuri „Bucuria”, chestiunile zaharisite exprimă pe deplin talentul culinar al moldovenilor.
În orice restaurant ajungi ai parte de mâncăruri gustoase şi interesante, iar vinu­rile la rândul lor nu dezamăgesc deloc.
Unii chiar au o viaţă dulce, fiindcă se pot pensiona la vârste absolut incredibile, chiar sub 30 de ani.
Da, nu glumesc. După numai 10 ani de muncă, ce-i drept destul de amari, petrecuţi la închisoare în slujba acestui serviciu pu­blic, cei de acolo au dreptul să-şi deschidă dreptul la pensie.
Am întâlnit mulţi astfel de tineri pensio­nari, gândindu-mă că dacă eram în locul lor eram de vreo 15 ani la pensie. Dar cum nu sunt, şi nici măcar nu îmi doresc aşa ceva, mai am vreo 10 ani în faţă până la retragerea în munţi.
Totuşi, este fabulos ca la 29 de ani să ieşi la pensie şi să te gândeşti că poţi avea vreo jumătate de secol statutul acesta, sau chiar mai mult dacă lun­gimea vieţii e de partea ta.
Până aici toate bune, inclusiv frumosul parc de lângă blocul meu cu 15 etaje, de unde am o panoramă splen­didă asupra Chişinăului.
Fiindcă iubind înălţimile m-am cazat chiar la ultimul nivel, pentru a mai îndulci în vreun fel lipsa totală a munţilor. Căci doar cu bomboane nu se poate.
Inclusiv aterizarea din cer a fost de un rafinament incredibil. O doamnă care era comandantul aeronavei, a fost atât de măiastră încât a pus avionul pe pământ cu delicateţea unei mame care îşi pune pruncul în leagăn.
Am cutreierat Europa cu multe avioane, dar un zbor atât de lin şi perfect realizat nu am întâlnit nici la case mult mai mari. şi sunt con­vins că doar o femeie poate face aşa ceva.
Dar dincolo de toate chestiile prozaice, miza cea mare a acestui popor e una de puncte cardinale. Estul sau Vestul?
Nu întâmplător ţara mamă e chiar la vest. Iar anul acesta va fi decisiv.
Ca atare, mă rog pentru Chişinăul de seară, adică de miazănoapte, vorba bomboa­nelor. Fiindcă cel de miazăzi are un soare roşu, prea arzător pentru democraţie şi istorie.