Fereastra închisorii / Chinurile şcolii

Citeam zilele trecute un studiu despre relaţia dintre rezultatele şcolare şi performanţele sociale individuale ulterioare, la vârsta tinereţii şi maturităţii. Realizat în lumea vestică, de specialişti oneşti şi înalt calificaţi în educaţie, studiul relevă ceea ce era clar demult, însă nu şi pentru unii părinţi şi dascăli de la noi. Destul de mulţi din nefericire.

Rezultatele studiului arată că nu există o relaţie de succes între notele foarte bune, diplomele, premiile, olimpiadele şi alte formalisme de genul acesta şi împlinirea profesională şi socială a copilului de mai târziu. Adică un copil presat de către şcoală şi părinţi, adeseori în mod iresponsabil şi mult peste măsura vârstei sale, să aibă mereu cele mai bune note la toate materiile, să meargă la olimpiade, să fie premiant, să înveţe chiar şi în vacanţe, când se va face mare va deveni un om epuizat şi lipsit de forţa de a face performanţă efectivă în profesia aleasă.

Cei care devin adulţi puternici şi recunoscuţi profesional în breasla lor, sunt cei care au un traseu şcolar normal, mediu şi neforţat. Cu note de 8 şi 9 la materiile care le plac şi note mici la cele pentru care nu au chemare. Şi care au părinţi normali la cap, care pun pe primul plan dezvoltarea personală a copilului şi înţeleg multe despre comunicare, despre dezvoltarea cognitivă, emoţională şi socială sănătoasă a celui mic. Iar cel mai important, care cultivă în copil, natural şi echilibrat, încrederea de sine şi desăvârşirea acelor talanţi cu care Dumnezeu le-a înzestrat odorul, fără a-i cere să fie egal de bun la toate.

Iar pentru părinţii ori dascălii isterici şi zeloşi, care chinuie copilăria şcolarilor cu toceală interminabilă, olimpiade comuniste şi concursuri fratricide de note, care în loc să stimuleze solidaritatea dintre copii o rănesc cu competiţii smintite, mai avem o veste: marea majoritate a geniilor au mai rămas şi corigenţi prin şcoală la disciplinele pe care nu le agreau, nu au sclipit artificial, dar când s-au plinit vremurile, vorba Părintelui Arsenie Boca, au schimbat profund lumea.

Dacă şcoala românească, cu toate personajele scenei, nu înţelege că trebuie să se îndepărteze definitiv de paradigmele comuniste de a face educaţie, riscă să contureze un gulag perfid şi silenţios: cel al copiilor de la şcoală. Un soi de totalitarism care fură lumina şi bucuria simplă din ochii curaţi ai copiilor, pentru a o înlocui cu obsesia notelor de 10, întâietăţilor şi a premiilor fără nici o valoare adevărată.

P.S.: Laptopul pe care scriu articolele nu a vrut să funcţioneze deloc când l-am deschis. Vreo oră întreagă am încercat în toate felurile să-l fac să trăiască şi nu am reuşit. Apoi mi-am amintit că dacă am crede cu putere în Dumnezeu, am putea muta munţii. Şi l-am pornit cu o rugăciune scurtă. Şi asta ar trebui să înveţe copii. Anume că Dumnezeu e dincolo de orice lucru învăţat la şcoală.