Fereastra închisorii. Certitudinea

Axele fundamentale ale lumii au fiinţat de la geneză şi până în contemporaneitate pe certitudini.
Pe lucruri sigure.
Pe sacramente.
Ziua a fost ziuă, noaptea a fost noapte.
După cum bărbatul a fost bărbat, iar femeia femeie.
Copiii au avut o mamă şi un tată.
Iar soarele a răsărit şi a apus, în fiecare zi.
Adică, lucrurile sfinte au fost sfinte.
Eterne, imuabile, absolut de netă­găduit.
Demenţa neomarxistă încearcă să se urce în jilţul lui Dumnezeu.
Au început cu oamenii.
După duhoarea minţii lor, băr­batul poate deveni femeie şi invers.
În curând vor zice că soarele se poate transforma în lună şi reciproc.
La fel cu apa şi focul.
Cu marea şi munţii.
Cu tot ceea ce a făurit Dumnezeu.
Dar mai ales cu creaţia sa cea mai de preţ: oamenii.
Acolo e miza cea mare, fiindcă natura nu poate fi smintită.
Dar judecata oamenilor da.
Nu veţi reuşi.
Asta e, cu adevărat, sigur.
Cine nu va lăsa lumea aşa cum a fost ea divin lăsată, va da socoteală.
Cruntă.
Cu certitudine.