Fereastra închisorii / Ceartă cu un prieten

Stând la un vin cu un prieten bun am ajuns să ne certăm şi chiar să ne aruncăm  cuvinte grele. Îndeosebi din partea mea, fapt pentru care îi cer iertare, cu observaţia că ceea ce i-am spus, poate prea tăios, rămâne adevărat.

Deşi îl socoteam un tip cu mintea destupată, l-a atins şi pe el un păcat urât care tulbură sufletul multor români, şi anume nostalgia după regimul criminal comunist. În ciuda tinereţii şi a faptului că inteligenţa îl ajută să înţeleagă lucruri profunde, s-a smiorcăit puţin după vremurile roşii, fapt care m-a scos rapid din sărite.

Totul a pornit de la o postare pe Facebook, în care apărea nărodul din Scorniceşti (mi-e silă să-i scriu numele), pe care amicul meu o savura cu ochii sclipind, deopotrivă a vin şi dor.

L-am rugat să lase telefonul deoparte şi să ne vedem de poveştile noastre, spunându-i că nu merită să-şi spurce ochii cu un personaj de teapă aşa de joasă. În replică, mi-a recitat binecunoscuta şi toxica poezie cu locurile de muncă, cu egalitatea de şanse şi alte făcături socialiste.

După ce i-am desfiinţat cu argumente istorice miturile astea măgăreşti, i-am explicat că tocmai datorită democraţiei o duce el aşa de bine. Şi faptul că a uitat prea uşor cum muncea desculţ de mic pe sub Şatra să facă fân şi lemne, cum îi chiorăiau maţele de foame la internat în Baia Sprie, când făcea autostopul ore întregi ca să ajungă de la ţară la oraş pe un drum mocirlos pe care circulau trei maşini şi mai mulţi bivoli negri într-o zi, sau cum se bucura când avea o haină nouă şi doi lei în buzunar. De cele ale libertăţii şi credinţei nici nu i-am mai pomenit, fiindcă era inutil în context.

Acum omul are o casă la oraş, o slujbă foarte bună, o familie minunată şi două maşini, din care una e un BMW. Chiar şi cu soacra şi cu şefii a nimerit-o foarte bine. Tot nu l-am convins că bunăstarea şi libertatea lui se datorează democraţiei şi că în comunism avea cel mult şansa să-şi bea minţile după ce ieşea de pe la o mină. Noroc cu alt prieten, tot de la ţară, dar cu suferinţe greco-catolice în familie, care mi-a ţinut isonul până l-am făcut KO pe împricinat.

Cearta a lăsat ceva urme în sufletele noastre, îndeosebi în al meu, însă a doua zi ne-am împăcat, ca doi buni creştini. Dar eu, cu gândul ascuns că-l voi aduce cu timpul la lumina adevărului pe bunul meu prieten.