Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Fereastra închisorii / Cătând zările munţilor
Ştiu că am mai scris despre asta, dar încântarea e atât de mare pentru mine încât nu contează repetiţia.
Când nu am timp să merg cu adevărat pe munte, dar simt nevoia să-l văd cât de aproape, recurg la un obicei mai vechi. Precum azi, când scriu rândurile de faţă.
Îmi iau binoclul cel bun, plec cu maşina şi mă opresc într-un loc aflat pe descendenţa pasului Neteda din Munţii Gutin, între Cavnic şi Budeşti.
În faţă se întinde depresiunea Maramureşului. Cerul albastru şi orizonturile clare ale iernii se termină la munţii din depărtare. Iau binoclul, îi reglez limpezimea şi încep să îmi plimb cu nesaţ privirea pe feţele albe şi tăcute ale munţilor.
Încărcaţi de zăpadă şi enigmatici, îmi aduc întotdeauna aminte de fabuloasele vorbe ale unui alpinist român, rostite singuratec iarna pe vârful Vânătoarea lui Buteanu din Făgăraş: bucuria de a fi aici mă desparte de restul lumii!
Încep, de la dreapta spre stânga, cu Pietrosul Rodnei. Dacă aş coborî puţin mai jos aş vedea şi Hudinul şi mai ales pe tatăl său Ţibleşul, dar aş pierde din profunzimea depresiunii Maramureşului istoric.
Aşa că mă îndrept spre stânga, spre nord-est şi cutreier în toată splendoarea lor Munţii Maramureşului, în lumina clară a apusului hibernal. Întinderi misterioase, reflexe de lumină şi zăpezi imaculate, cum numai în înălţimile lor poţi vedea.
Apoi, tot mai spre nord, Carpaţii din Ucraina, până la ultima zare.
Aşa că, atunci când nu mergeţi pe munţi măcar priviţi spre ei. Contează orice gând, orice apropiere.
Munţii vor fi mereu acolo, precum un izvor nesecat de dumnezeire.
Slavă Celui care i-a creat.